Știrile principale
Persoana care va asigura interimatul funcției de Procuror General va fi desemnată de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Deputații au votat astăzi, în două lecturi, proiectul corespunzător. Potrivit proiectului, ședința CSP la care se face propunerea se convoacă în maximum trei zile de la intervenirea vacanței funcției. Interimatul va fi asigurat pînă la…
Această hotărîre a fost adoptată astăzi de către parlament, în prima lectură. Astfel, termenul de activitate în baza patentei de întreprinzător pentru reprezentanții întreprinderilor mici a fost prelungit pînă la 31 decembrie 2022. Este vorba de comerțul la tarabe, în chioşcuri, pavilioane, din autovehicule și altele. Este demn de remarcat faptul că, timp de mulți…
Contrabanda este o crimă și nicio argumentare, de oricare tip, că ar fi suplinit, într-un fel sau altul, venitul la buget, nu poate avea rezonabilitate în acest sens. Despre acest lucru a declarat de la tribuna din parlament, vicepreședintele, Ion Ceban. “Sunt bani negri! Ce înseamnă asta în contextul unor crime transfrontaliere? Asta înseamnă criză…
Majoritatea parlamentară va promova proiectele de care are nevoie Republica Moldova și locuitorii țării, renunțînd la practica proiectelor politice populiste, a declarat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Alain Pilloux, vicepreședintele BERD. ”Știm ce vrem pentru Moldova și știm cum să muncim în interesul cetățenilor. Majoritatatea parlamentară va susține inițitivele și proiectele care asigură…
Vicepreședintele, deputatul PSRM, Ion Ceban a venit cu o replică pentru deputații din fracțiunea „Șor”, care s-au arătat nemulțumiți de faptul că numele președintelui lor de partid este menționat în cadrul ședinței Legislativului în absența acestuia. “Nimeni, dar absolut nimeni nu îl împiedică pe domnul președinte, așa cum îi spuneți dumneavoastră, al partidului „Șor”, Ilan…
Conducerea Comisiei Electorale Centrale a fost aleasă prin vot secret. Dorin Cimil este noul președinte a Comisiei Electorale Centrale. Vladimir Şarban a devenit vicepreşedintele CEC iar Maxim Lebedinschi – secretarul Comisiei.
În cadrul ședinței Parlamentului de astăzi, deputații Partidului Socialiștilor s-au opus legislației care a fost adoptată anul trecut de către Partidul Democrat, care încalcă drepturile companiilor de asigurări mici și mijlocii, precum și s-au împotrivit monopolizării acestei piețe, susținînd pe deplin proiectul de lege privind introducerea modificărilor la Legea cu privire la asigurări, menită să…
Partidul Socialiștilor intenționează să solicite verificarea condițiilor și respectarea tuturor normelor legale de emitere a autorizațiilor de construcție în Chișinău, în 2019. Vicepreședintele parlamentului, fostul președinte al fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban a publicat pe pagina sa de pe rețelele de socializare răspunsul Primăriei Chișinău, la cererea deputatului cu privire la cine…
Consilierul Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău Alexandr Odințov spune că este foarte straniu că locuitorii din Țânțăreni și-au reluat protestele înainte de alegerile locale, exact așa o situație a fost și în luna iunie 2010, în ajunul scrutinului local. Consilierul spune că atunci problemele gunoiștii de acolo au fost rezolvate parțial, iar din contul…
La ședința de astăzi, Consiliul Suprem de Securitate a examinat acțiunile organelor abilitate, legate de devalorizarea sistemului bancar, investigarea furtului bancar și raportul Kroll-2. Cu această ocazie, au fost audiate conducerea Băncii Naționale și a Procuraturii Generale, inclusiv procurorul general interimar. Conform declarației șefului statului de după ședință, Procuratura Generală a început să ia măsuri…