Știrile principale
Rusia este partenerul strategic al Republicii Moldova, însă, cu regret nu a fost remarcat acest lucru nici în programul de guvernare al actualului Guvern, nici în comunicatele de presă a instituțiilor care au avut întrevederi cu reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu țara noastră, Dmitri Kozak, șef-adjunct al…
PAS aplică o nouă lovitură producătorilor locali. Deputații din majoritatea parlamentară au respins includerea pe ordinea de zi a Comisiei juridice, numiri și imunități a unui proiect de lege menit să sprijine producătorii locali. Inițiativa vine din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și prevede ca reducerile comerciale aplicate pentru produsele și mărfurile autohtone de către…
Majoritatea parlamentară PAS din Comisia juridică, numiri și imunități a refuzat să examineze proiectul de lege cu privire la introducerea cotei zero la profitul reinvestit pentru agenții economici, propus de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. ”Această promisiune electorală a fost vociferată atât de PAS, cât și de PSRM. Cred că agenții economici care acum se…
PAS întoarce spatele către diasporă chiar din primele zile de activitate. Unul din angajamentele date moldovenilor aflați peste hotare atât de președintele Maia Sandu, cât și de PAS a fost respins astăzi, 12 august, pentru a fi analizat în Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități. Este vorba despre un proiect de lege înaintat de deputații…
Liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin și Igor Dodon, au avut, în seara zilei de ieri, 11 august, o întâlnire cu reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu țara noastră, Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale de la Moscova. Discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de relațiile…
Deputații din majoritatea parlamentară PAS au refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței Comisiei economie, buget și finanțe proiectul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la alocarea a 51,3 milioane de lei pentru acoperirea prejudiciilor suportate de agricultori din cauza intemperiilor din acest an. Unul din autorii proiectului, deputatul BCS Petru Burduja,…
Organul de urmărire penală a avansat în dosarul fraudei bancare, iar detaliile care pot fi scoase la iveală nu convin unor exponenți ai actualei puteri de la Chișinău, anume acesta este motivul pentru care PAS face presiuni ca să-l demită pe Procurorul General, Alexandr Stoianoglo. De această părere este socialistul Corneliu Furculiță. ”Nu exclud că…
Corneliu Furculiță consideră că reforma sistemului judiciar trebuie să fie realizată de profesioniști instruiți, și nu de politicieni sau guvern. Despre acest lucru a vorbit vicepreședintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor în cadrul emisiunii „Interviul săptămânii” de la postul TV „Primul în Moldova”. „Este dificil să fie determinate procesele care au loc acum în sistemul…
Numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept, inclusiv la CNA, reprezintă o politizare și subordonare politică a acestora, un control politic asupra justiției. Societatea își dorește anume depolitizarea acestora, astfel că ele să funcționeze independent de partidele politice, de puterea legislativă și cea executivă. Este foarte regretabil că asistăm la un proces foarte…
Un grup de deputați din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a înregistrat în Parlament un proiect de lege prin care se propune majorarea Fondului de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Inițiativa Blocului Comuniștilor și Socialiștilor prevede ca alocațiile anuale din bugetul de stat, cumulativ cu alte surse, pentru Fondul național de dezvoltare a…