Actualul Parlament trebuie dizolvat

PSRM a luat act de hotărîrea Curții Constituționale, care explică faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat în decurs de 6 luni până la alegerile prezidențiale, iar un scrutin parlamentar anticipat nu poate fi organizat în aceeași zi cu scrutinul prezidențial. Ne-am adresat la CC să facă această clarificare. Noi ne-am fi dorit să economisim […]

Igor Dodon despre decizia CC: Rămînem la convingerea că actualul Parlament s-a compromis și trebuie resetat

Șeful statului susține că decizia Curții Constituționale, potrivit căreia alegerile parlamentare anticipate nu pot fi organizate concomitent cu cele prezidențiale, era „una previzibilă”. Acest lucru nu schimbă însă convingerea că „actualul Parlament s-a compromis și trebuie resetat”. Declarația a fost făcută de către Igor Dodon pentru UNIMEDIA. “Rămînem la convingerea că actualul Parlament s-a compromis, […]

Lider al PSRM: Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor le oferă cetățenilor doar circ

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, susține că în timp ce deputații din Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor au transformat Parlamentul în circ și se dau în spectacole cu măști, zeci de mii de învățători și profesori riscă să rămînă fără salarii. Socialistul afirmă că prin blocarea activității Parlamentului, opoziția privează cetățenii de posibilitatea de a avea […]

Adrian Lebedinschi: CSM ar urma să-și atribuie un control deosebit în gestionarea cazului jafului bancar

Clasa politică din Republica Moldova trebuie să se consolideze sub un mesaj comun privind investigarea fraudei bancare. În particular, deputații ar trebui să voteze o declarație comună în acest sens. Opinia aparține deputatului Adrian Lebedinschi, membru al Fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și al Comisiei parlamentare de anchetă privind devalizarea sistemului bancar. „Politicienii ar […]

Socialiștii din teritoriu reacționează la campania lui Andrian Candu: Hoții de miliarde vor să scoată din nou țara de vînzare

Hoții de miliarde vor să scoată din nou țara la vînzare, să îl scape pe Vladimir Plahotniuc de răspunderea penală ca acesta să poată fura în continuare moldovenii. Declarația a fost făcută de Organizația teritorială PSRM din Telenești, ca reacție la campania lansată astăzi de finul lui Plahotniuc, Adrian Candu. ”Tupeizmul hoților de miliarde nu […]

Corneliu Furculiță: Cei de la Partidul „Vînd Moldova” vor ca Igor Dodon să plece, ca ei să scape de dosarele pentru furtul miliardului

Exponenții grupării Pro Moldova, controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc, doresc plecarea președintelui Igor Dodon, pentru a scăpa de dosarele penale pentru furtul miliardului, concesionarea ilegală a Aeroportului Internațional Chișinău, dar și de alte anchete derulate de oamenii legii. Este reacția liderului fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, la campania “Dodon, pleacă!”, inițiată astăzi de Pro […]

Alianța Haosului Candu-Sandu-Plaha-Șor a blocat repetat suportul financiar pentru sute de mii de oameni din țară

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este indignat de comportamentul absolut iresponsabil al Alianței Haosului Candu-Sandu-Plaha-Șor, care a blocat, astăzi, în mod repetat, suportul pentru sute de mii de cetățeni din țara noastră. Ascunzându-se după diferite pretexte inventate, partidele oligarhice, cu suportul partidelor Maiei Sandu și Andrei Năstase, au boicotat ședința de luni a Parlamentului, la […]

Răspunsul PSRM pentru PRO Moldova: Dodon nu pleacă! Plaha nu revine, decît în cătușe!

„Dodon nu pleacă! Plaha nu revine, decît în cătușe! Asta este răspunsul socialiștilor la campania finului capului Mafiei”, scrie deputatul PSRM Grigore Novac pe Facebook. Reacția lui Novac vine după ce deputații PRO Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, au anunțat că lansează campania “Dodon, pleacă!”. “Candu vrea ca Dodon să plece, ca ei […]