Alexandru

ULTIMELE

Grupul de lucru privind Găgăuzia, întrunit în ședință, a fost salutat de Speakerul Zinaida Greceanîi

15 decembrie 2020

Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituţionale, a funcţionalităţii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia s-a întrunit, astăzi, în ședință. Pe lângă membrii Grupului de lucru, condus de copreședintele din partea Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Batrîncea, și copreședintele din partea…

Speakerul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Moldova, Oleg Vasnețov

15 decembrie 2020

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasnețov. Interlocutorii au făcut o trecere în revistă a stadiului actual al relațiilor moldo-ruse, fiind reiterată existența unui dialog eficient și productiv între cele două state. A fost exprimată determinarea reciprocă pentru…

Guvernul a susținut amendamentul PSRM cu privire la TVA în agricultură

14 decembrie 2020

Guvernul a susținut amendamentul deputaților PSRM la proiectul Politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021 prin care propune aplicarea cotei unice TVA în agricultură din 01 iulie și nu din 01 ianuarie 2021, așa cum a propus inițial Executivul. Documentul, votat în prima lectură de Parlament, prevede creșterea, din 01 ianuarie 2021, a cotei TVA în agricultură…

Pensionarii vor primi de Paște câte 1000 lei. Guvernul a avizat inițiativa PSRM

14 decembrie 2020

Guvernul a avizat pozitiv amendamentul deputaților PSRM la proiectul Politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021 prin care propune acordarea unui ajutor unic de Paște în valoare de 1000 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 4000 de lei. În total, de acest suport financiar vor beneficia 690 334 mii de persoane. Potrivit calculelor, este…

Proiectul „anulării legii miliardului”, inițiat de PSRM, a primit avizul Comisiei de specialitate

14 decembrie 2020

Datoria furtului bancar va fi scoasă de pe umerii cetățenilor. Comisia economie, buget și finanțe a avizat inițiativa PSRM de a abroga Legea din 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015. Socialistul Petru Burduja a precizat că punerea pe umerii cetățenilor a…

Igor Dodon: Prioritatea numărul unu acum este aprobarea principalelor legi bugetare

14 decembrie 2020

Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința de luni cu speakerul și premierul, că prioritatea numărul unu acum este aprobarea principalelor legi bugetare pentru anul viitor: Bugetul de Stat, bugetele asigurărilor sociale de stat și cel al asigurărilor medicale și Politica bugetar-fiscală. Șeful statului a precizat că, zilele trecute a expirat termenul constituțional de înaintare…

Zinaida Greceanîi a participat la conferința de dare de seamă și alegeri a OT PSRM Briceni

13 decembrie 2020

Astăzi a avut loc conferința de dare de seamă și alegeri a Organizației Teritoriale a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din Briceni, la care a participat și Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, care, de asemenea, este deputat în Parlamentul RM pentru circumscripția uninominală Briceni. În cadrul conferinței a fost discutată situația politică actuală și rezultatele alegerilor…

Bogdan Țîrdea: Sunteți cu adevărat parteneri internaționali? Pe cine apărați – pe Plahotniuc sau poporul Republicii Moldova?!

12 decembrie 2020

Comentariul autorului Bogdan Țîrdea. FMI este nemulțumit de inițiativa noastră de a anula plata miliardului de către oameni. Ambasadorul UE este nemulțumit de proiectul, care obligă supermarketurile să expună pe rafturi 50% din mărfurile moldovenești. UE este nemulțumită de punerea sechestrului pe 250 de milioane de dolari la Victoriabank, participant la furtul miliardului. Statele Unite…

Igor Dodon a ținut un discurs în cadrul Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice

11 decembrie 2020

Igor Dodon a ținut un discurs în cadrul Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, care se desfășoară astăzi în regim online. Președintele a salutat șefii de stat și participanții la reuniune și a remarcat faptul că în anul 2020, Republica Moldova, la fel ca majoritatea țărilor lumii, a avut de înfruntat o situație pandemică dificilă…

Corneliu Furculiță: Ar fi bine ca până la anticipate să avem un Guvern cu competențe depline și nu unul demisionar, iar această sarcină îi revine Maiei Sandu

11 decembrie 2020

Maia Sandu este responsabilă acum de cum vor evolua evenimentele: va guverna împreună cu actualul Cabinet de Miniștri sau va iniția negocieri cu fracțiunile parlamentare pentru numirea unui nou Guvern, a declarat președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță. ”Logica evenimentelor politice ar fi ca doamna președinte sau rămâne în guvernare cu actualul Guvern, sau solicită…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă