PSRM

05 februarie 2021

PSRM o așteaptă pe Ala Nemerenco în judecată unde aceasta să demonstreze că nu a primit diploma de master ilegal

Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, membru al Comisiei parlamentare protecția socială, sănătate și familie, o așteaptă de Ala Nemerenco în judecată unde aceasta să demonstreze că nu a primit diploma de master ilegal.

Parlamentarul a scris pe pagina sa de Facebook că intenția consilierului prezidențial că o va ataca în instanță pentru faptul s-a demonstrat oficial că Nemerenco a primit prin fraudă titlul de master în management în sănătate ”este la fel de stupidă ca și cum ar da în judecată COVID-19, ca să-l interzică prin hotărârea instanței”.

”Consilierul prezidențial cu diplomă de master oferită ilegal (am publicat răspunsul ministerului Educației, Culturii și Cercetării), Ala Nemerenco ne amenință cu judecata. Foarte bine! O vom aștepta cu mare plăcere în instanța de judecată să prezinte probe că a obținut legal diploma de masterat, că a fost înregistrată la studii, a mers la ore și a susținut examenele. Dar ea singură deja a recunoscut că nu a făcut aceste cursuri de masterat, în schimb o face pe supărata că este atacată pentru faptul că a obținut în dar diploma”, a scris parlamentarul.

Deputatul PSRM susține că, în realitate, jigniți sunt cetățenii, cărora li se scuipă în față, recunoscând că anumiți „aleși” obțin diplome contrar normelor legale.

”Prin acest comportament al Alei Nemerenco se calcă în picioare eforturile tuturor celor care fac studii de masterat, muncesc zi de zi, ca să obțină o diplomă de studii post-universitare”, notează deputatul, care a publicat repetat documentul oficial primit de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în care se menționează negru pe alb că nu există acte ce ar sta la baza deciziei de acordare a diplomei de master.

”Ne vedem în judecată!”, a scris deputatul PSRM.

Amintim, deputații PSRM au solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să anuleze ordinul prin care a fost eliberată ilegal diploma de master pe numele consilierului președintelui Maia Sandu, Ala Nemerenco.

Parlamentarii socialiști au declarat că dacă ministerul va ignora acest apel, atunci ei se vor adresa Procuraturii Generale. Socialiștii i-au cerut lui Nemerenco să-și dea demisia de onoare din funcția de consilier prezidențial.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă