Știrile principale
După semnarea şi ratificarea Acordului privind Asocierea cu UE, regimul politic din Moldova a trecut la represiuni deschise faţă de cei cu opinii opuse. Procuratura Generală a Moldovei a intentat dosare penale împotriva mai multor persoane publice şi reprezentanţi ai clerului din ţară, care s-au expus împotriva cursului devastator al coaliţiei de guvernare. Printre cei…
Astăzi, cu prilejul împlinirii a 510 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ştefan cel Mare, Igor Dodon, liderul PSRM împreună cu mai mulţi membri de partid au depus flori la monumentul Marelui Voievod. “Acum 510 ani a trecut în cele veşnice cel mai mare erou al poporului moldovenesc – domnitorul Ştefan cel Mare.…
Stimaţi colegi eurounionişti, adică liberali şi democraţi. Ştiu că voi toţi, direct sau indirect, aţi dorit să ajungeţi la evenimentul de azi. Ce să vă spun, în sfârşit visul vostru s-a împlinit. Cum s-ar zice: «Сбылась мечта…». V-aţi făcut tema pentru acasă în faţa Bruxelului şi a Bucureştiului. Sunteţi executori buni. Apreciez tupeul şi…
Igor Dodon,preşedintele grupului de iniţiativă de organizare a referendumului de demitere a primarului Dorin Chirtoacă a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală pachetul de documente necesar pentru a primi listele de subscripţie şi de a lansa oficial procedura de colectare a semnăturilor pentru petrecerea Referendumului de revocare din funcţie a Primarului General de Chişinău Dorin…
Astăzi, circa o sută de adepţi ai Partidului Socialiştilor, precum şi concetăţeni de-ai noştri, locuind, actualmente, în UE, au organizat acţiuni de protest în faţa sediului Comisiei Europene, unde avea loc semnarea Acordului privind Asocierea Moldovei cu UE. Manifestanţii au scandat „Cerem Referendum!”, „Poporul Moldovei trebuie să decidă soarta ţării sale”, „NU standardelor duble ale…
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut astăzi un briefing în cadrul căruia a menţionat că evenimentul de astăzi – semnarea Acordului de Asociere cu UE – va intra în istoria modernă a RM de rînd cu aşa evenimente nefaste pentru Moldova cum ar fi: declanşarea războiului de pe Nistru în…
Începînd cu data de 21 iunie curent Partidul Socialiştilor din Republica Moldova organizează Concursul Naţional de interpretare vocală şi instrumentală „Stelele Moldovei”, în cadrul căruia evaluează copii talentaţi cu vîrsta cuprinsă între 10 şi 16 ani. Scopul concursului constă în identificarea şi promovarea talentelor tinere autohtone. Deja au avut loc două ediţii ale concursului: în…
Noi, socialiştii, ne asumăm angajamentul de a anula oficial Acordul privind Asocierea cu Uniunea Europeană Stimaţi colegi, vă mulţumesc pentru posibilitatea de a lua cuvîntul la acest for. Am doar cîteva minute pentru a prezenta o descriere a situaţiei din Republica Moldova, de aceea voi aborda doar un singur subiect, care dezvăluie într-o măsură amplă…
Astăzi, socialiştii au continuat protestele paşnice împotriva intenţiei guvernării de a semna Acordul de Asociere cu UE, precum şi pentru organizarea unui referendum naţional în problema determinării vectorului de dezvoltare a ţării. Protestul a avut loc în faţa Ambasadei SUA în Republica Moldova. Protestatarii au cerut ca oficialii americani să se dezică de standarde…