Știrile principale

ULTIMELE

Igor Dodon a promulgat pachetul de Legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

13 iulie 2020

Președintele țării, Igor Dodon, a promulgat, astăzi, pachetul de legi pentru care Guvernului și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului. „În total, circa un milion de cetățeni ai Republicii Moldova vor beneficia de susținere financiară din partea statului în urma implementării legilor respective, inclusiv pensionari si beneficiari de alocații sociale, angajați ai sistemului medical, zeci de…

Zinaida Greceanîi a participat la ședința săptămînală cu conducerea țării

13 iulie 2020

Președintele Parlamentului, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, a participat la ședința săptămînală cu Președintele Republicii Moldova Igor Dodon și Prim-ministru, Ion Chicu. Participanții la ședință au făcut bilanțul activității conducerii de vîrf a Republicii Moldova pentru săptămîna precedentă. Șeful statului a menționat faptul că rectificarea bugetului în rezultatul adoptării celor patru proiecte social-economice de importanță…

Președintele Igor Dodon consideră importantă cooperarea activă cu Consiliul Europei

13 iulie 2020

Acum exact 25 de ani, la 13 iulie 1995, Republica Moldova a semnat, la Strasbourg, documentele de aderare la Consiliul Europei, devenind oficial membru cu drepturi depline al Organizației. Cu acest prilej, președintele țării, Igor Dodon, a venit cu un mesaj în care menționează că, pe parcursul acestei perioade, CoE a fost şi continuă să…

Republica Moldova – 25 de ani de la aderarea la Consiliul Europei

13 iulie 2020

Chișinău, 13 iulie 2020 – Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a aderării Republicii Moldova la Consiliul Europei, Președintele Parlamentului, Președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a adresat mesaje  Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Rik Daems, și Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić. În mesaje se arată că aniversarea unui sfert de secol a…

Zinaida Greceanîi: Pentru poporul nostru, copiii și familia au fost și vor fi întotdeauna o binecuvântare

11 iulie 2020

Cu ocazia Zilei mondiale a populației, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a semnat un mesaj, în care se arată: ”Ziua mondială a populației este sărbătorită în fiecare an la 11 iulie, la recomandarea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Este o ocazie de a atrage atenția publicului larg și de a mobiliza factorii de…

Igor Dodon o va decora pe ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu cu ordinul ”Gloria Muncii”

10 iulie 2020

Președintele Igor Dodon a declarat că o va decora pe ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, cu ordinul ”Gloria Muncii”. Șeful statului a declarat în cadrul ediției ”Președintele răspunde” că această distincție va fi acordată pentru profesionalismul cu care a gestionat ministrul pandemia COVID-19. ”În pofida situației dificile din Moldova și nivel global,…

Parlamentul a adoptat inițiativa PSRM: Elevii din clasele V-IX vor primi manuale gratuit

10 iulie 2020

Pe 9 iulie, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectura finală modificările legislative, care stipulează că în noul an de învățămînt, elevii din clasele V-IX vor primi manuale gratuit. Pînă în prezent doar elevii claselor primare au beneficiat de manuale școlare oferite în mod gratuit, restul elevilor achitau pentru închirierea cărților. Este de remarcat că…

Bogdan Țîrdea despre moțiunea simplă: Un show dezgustător

09 iulie 2020

Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, a declarat că moțiunea simplă asupra activității ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, poate fi calificată ca un show dezgustător și o tentativă de răfuială pusă la cale de cei cărora actualul ministru le-a distrus monopolurile și tenderele fictive din sănătate. ”În plină pandemie și criză economică internațională, unii indivizi din opoziția mafiotă…

Vlad Batrîncea: Nouă ne revine responsabilitatea să asigurăm dreptul tuturor cetățenilor la vot

09 iulie 2020

Noi, deputații, trebuie să venim cu abordări sistemice, să asigurăm dreptul cetățenilor la vot dar trebuie și să recunoaștem că Parlamentul, Guvernul și Comisia Electorală Centrală sunt organe care, fie prin lege, finanțe publice, executarea condițiilor legale contribuie la crearea unui proces echitabil, adecvat și profesionist. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Parlamentului RM,…

Adela Răileanu: „Alianța haosului” vrea să pună stăpânire peste țară, să stoarcă seva poporului, să lase țara pustiită și fără nădejde

09 iulie 2020

Afacerile criminale sunt posibile doar atunci cînd poporul este necăjit. Din această cauză opoziția parlamentară, formată din PAS, Platforma DA, PRO Moldova și PP ȘOR au boicotat, astăzi, ședința Parlamentului, în momentul în care premierul Ion Chicu a prezentat proiectele sociale, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Despre aceasta a scris deputatul PSRM Adela Răileanu…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă