Știrile principale
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat, astăzi, Curții Constituționale un demers prin care solicită interpelarea avizului Comisiei de la Veneția în privința Sesizării cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a. Speakerul menționează că în avizul din vara anului 2019, Comisia de la Veneția susține că Parlamentul nu poate fi…
La propunerea deputaților PSRM, Parlamentul a creat Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Din componența comsiei fac parte nouă deputați din toate fracțiunile parlamentare: Adrian Lebedisnchi (PSRM), Grigore Novac (PSRM), Fiodor Gagauz (PSRM), Alexandru Jizdan (PDM), Vladimir Cebotari(Pro – Moldova), Grigore Repeșciuc (Partidul Șor), Vadim Fotescu (Partidul Șor),…
Parlamentul urmează să decidă, astăzi, asupra creării Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Proiectul de hotărâre a fost propus de deputații PSRM și a fost inclus în agenda ședinței de vineri a Legislativului. Autorii inițiativei, deputații Corneliu Furculiță, Vlad Batrîncea, Bogdan Tîrdea, Petru Burduja, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco…
Liderul fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, admite că deputații PAS cunosc ce decizie va lua Curtea Constituțională la 15 aprilie pe marginea sesizării depusă de Maia Sandu cu privire la dizolvarea Parlamentului. Parlamentarul i-a întrebat pe deputații PAS de ce vin cu atâtea proiecte de lege în Parlament, dacă insistă pe dizolvarea forului legislativ și…
Reluarea exportului în Federația Rusă, fără achitarea taxelor, este un subiect important pe care Igor Dodon îl va discuta, în scurt timp, la Moscova. Despre aceasta președintele PSRM a declarat în cadrul emisiunii live. “Piața rusă este foarte importantă pentru noi. Dacă vom pleca de pe piața rusă, 200 de mii de tone de mere…
Fracțiunea parlamentară PSRM și-a reiterat mesajul cu privire la vaccinarea prioritară a medicilor și populației, după care să urmeze deputații. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, în debutul ședinței forului legislativ. ”Astăzi, când vaccinuri nu sunt suficiente, considerăm că trebuie să fie vaccinați cei care sunt în prima linie. Deputații…
Starea de urgență îi oferă Guvernului în demisie mai multe atribuții și îi dă posibilitatea de a lua unele decizii de susținere a populației. Astfel liderul PSRM, Igor Dodon, a explicat necesitatea instituirii stării de urgență pe întreg teritoriu al țării, până în data de 31 mai. Totodată, Dodon spune că dacă Înalta Curte va…
Ex-președintele țării, Igor Dodon, a explicat de ce nu i-a acordat azil politic ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. În cadrul emisiunii live, Dodon a spus că persoanele certate cu legea în țara lor nu au ce căuta în Republica Moldova. “Au fost câteva cereri ca eu să acord azil politic. Nu am acordat nici lui Ceaus…
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova susține că fiecare dintre parlamentari trebuie să se vaccineze anti-COVID-19 în etapa în care le vine rândul în mod obișnuit, ca și în cazul altor cetățeni ai țării noastre. Cu această precizare vine președintele fracțiunii, deputatul PSRM Corneliu Furculiță, urmare a mesajului adresat de Secretariatul General al Parlamentului către…
Președintele PSRM, Igor Dodon, a prezidat ședința de lucru cu conducătorii organizațiilor teritoriale de partid din zona Centru a țării. La ședință s-au discutat subiecte legate de dezvoltarea social-economică a acestei regiuni, inclusiv asistența pe care organizațiile locale ale PSRM ar putea s-o acorde. Un subiect separat în cadrul discuțiilor a fost pandemia. S-a menționat…