PSRM

09 aprilie 2021

Vlad Batrîncea: Astăzi, când vaccinuri nu sunt suficiente, considerăm că trebuie să fie vaccinați cei care sunt în prima linie

Fracțiunea parlamentară PSRM și-a reiterat mesajul cu privire la vaccinarea prioritară a medicilor și populației, după care să urmeze deputații. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, în debutul ședinței forului legislativ.

”Astăzi, când vaccinuri nu sunt suficiente, considerăm că trebuie să fie vaccinați cei care sunt în prima linie. Deputații trebuie să aștepte atunci când toată populația va avea acces în mod general la aceste vaccinuri. Nu deputații trebuie să fie acei care să fie vaccinați primii”, a spus Batrîncea.

Liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, a declarat, în ajun, că deputații trebuie să se vaccineze anti-COVID-19 în etapa în care le vine rândul în mod obișnuit, ca și în cazul altor cetățeni ai țării noastre. Deputatul PSRM a precizat că, în cazul în care în Parlament sunt deputați, care se încadrează în grupul cetățenilor care urmează să fie vaccinați în etapa a doua, inițiată deja la nivel de țară, aceștia trebuie să o facă atunci când vor fi invitați de persoanele responsabile de procesul de vaccinare. Președintele fracțiunii PSRM a mai menționat că niciun deputat socialist nu a solicitat să fie inclus în vreo listă prioritară pentru imunizare.