Alexandru
Zinaida Greceanîi, preşedinte interimar al Partidului Socialiştilor din RM, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM a efectuat în perioada 19-20 noiembrie, curent, o vizită de lucru în Serbia unde a participat la cel de-al III-lea Congres al Mişcării Socialiste din Serbia, condus de Alexander Vulin. În cadrul Congresului Mişcării Socialiste care s-a desfăşurat la Belgrad, Serbia…
Igor Dodon a depus astăzi mandatul de membru al Partidului Socialiştilor din RM, iar Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM, a fost aleasă preşedinte interimar al formaţiunii. Declaraţiile respective au fost făcute de Igor Dodon, Preşedintele ales al Republicii Moldova după desfăşurarea şedinţei de astăzi a Consiliului Republican al PSRM. Igor Dodon a declarat…
Partidul Socialiştilor constată că împotriva reprezentanţilor opoziţiei continuă să fie intentate dosare penale. De data aceasta, în vizorul maşinii de represalii a regimului de la guvernare a ajuns unul din activiştii partidului de opoziţie „Partidul Nostru”. Partidul Socialiştilor condamnă categoric orice acţiuni de încălcare a dreptului cetăţenilor la libera exprimare şi gîndire, precum şi a…
Igor Dodon, candidat ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a susţinut astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia a punctat mai multe lucruri importante, în special în contextul speculațiilor care s-au pornit imediat după alegeri. Igor Dodon a menţionat următoarele: 1. Atît rezultatele prezentate de CEC, cît și numărătoarea noastră paralelă au confirmat…
Igor Dodon și-a adjudecat victoria celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în urma rezultatelor preliminare prezentate de CEC. În cadrul briefingului de presă susținut la miezul nopții, a promis că va fi un președinte al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de viziunile politice. Igor Dodon a mulțumit tuturor cetățenilor țării care i-au încredințat…
Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al RM, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a mulțumit tuturor cetățenilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă și pentru susținerea acordată. Potrivit lui Igor Dodon, prezența masivă la vot denotă faptul că cetățenii și-au dorit să-și aleagă președintele prin vot direct. ”Le…
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și candidatul cu cele mai mari șanse de a ocupa funcția de președinte al țării, Igor Dodon, și-a exercitat dreptul de vot însoțit de soția Galina și cei trei feciori, Vladislav, Bogdan și Nicolae. Igor Dodon a declarat la ieșirea din secția de votare că a votat pentru un nou…
Mîine, 13 noiembrie, Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, va vota la ora 9.30, la secţia de votare nr.89, str. Suceava 154/2, căminul nr.5.