Socialiștii au cinstit memoria soldaților internaționaliști

Astăzi, 15 februarie, cu prilejul zilei de comemorare a soldaților căzuţi în războiul din Afganistan, deputaţii, consilieri municipali, activiștii Partidului Socialiștilor și ai ”Gărzii Tinere”, împreună cu președintele PSRM Zinaida Greceanîi, au depus flori la Complexul Memorial din Parcul Afganilor din sectorul Rîșcani. Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret pentru conferirea […]
Fracţiunea PSRM a înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva lui Chiril Gaburici

Astăzi, în ședința Parlamentului, Fracţiunea Partidului Socialiştilor a prezentat o moţiune simplă de cenzură împotriva lui Chiril Gaburici. Motivul apariţiei iniţiativei în cauză îl constituie politica economică promovată de Ministerul Economiei şi Infrastructurii pe care îl conduce Gaburici. Deputatul fracţiunii PSRM, Vasile Bolea, care a prezentat iniţiativa respectivă, a menționat că fracţiunea înaintează moţiunea de […]
La inițiativa socialiștilor, în pașapoartele moldovenești ar putea să reapară patronimul

Inițiativa deputaților din fracțiunea Partidului Socialiștilor a fost aprobată pozitiv de Comisia mediu și dezvoltare regională și Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice. Potrivit postului de televiziune Accent TV, conform celor spuse de deputații socialiști, reîntoarcerea patronimului în documentele de identitate va contribui la evitarea încălcării drepturilor minorităților naționale, la care Consiliul Europei și ONU […]
Iluminatul cu LED-uri va permite municipalității să economisească semnificativ banii

Consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor, Anton Leadschii, a propus miercuri, 14 februarie, în cadrul unei audieri privind modernizarea sistemului de iluminare urbană, să treacă de la iluminarea obișnuita, la cea cu LED (LED). Potrivit lui, acest lucru va permite economisirea resurselor financiare în mod semnificativ. Până în prezent, în Chişinău iluminarea este de tip […]
176 de localități din Moldova au adoptat declarații în sprijinul suveranității

În data de 14 februarie, încă 15 primării din țară s-au alăturat listei de susținători ai păstrării independenței și integrității teritoriale ale țării. Astfel, în doar 9 zile, 176 de localități ale Moldovei au adoptat declarații pro-statalitate. În declarații, consilierii și primarii localităților, condamnă acțiunile unioniștilor care subminează statalitatea și integritatea teritorială a țării.