Zinaida Greceanîi a participat la recepția de gală dedicată Zilei Victoriei

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a participat la recepția de gală dedicată Zilei Victoriei, care a fost organizată pe data de 4 mai de către Asociația pentru protecția drepturilor veteranilor și invalizilor ”Echitate”, în cinstea veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei. ”Este un eveniment anual, pe care îl organizăm în mod tradițional în luna mai, […]
Andrei Neguța a fost numit Ambasador al Moldovei în Federația Rusă

Pe data de 4 mai, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat ordinul de numire a lui Andrei Neguța în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă. Șeful statului a menționat că noul conducător al misiunii diplomatice a Moldovei în Rusia este unul dintre cei mai prefesioniști și experimentați diplomați […]
Socialiștii: Problema trebuie soluționată, dar nu să se bată joc de oameni

Pe data de 4 mai a avut loc a doua ședință a grupului de lucru privind piața de flori de lângă cimitirul Sfântul Lazăr (”Doina”) din capitală, la care au participat consilierii municipali din partea fracțiunii Partidului Socialiștilor. Preistoria problemei este următoarea : mulți ani în urmă, lângă cimitirul ”Doina” se comercializau flori. Însă, în […]
PSRM continuă să fie lider în ratinguri

Așadar, în cazul în care în această duminică ar avea loc alegeri parlamentare, primul loc l-ar fi ocupat Partidul Socialiștilor, pentru el ar vota 52,7% din numărul total de respondenți. Sunt datele sondajului, care au fost prezentate de compania IDIS VIITORUL & CBS-AXA. Pe locul doi, cu o marjă mare s-a situat Partidul „Acțiune și […]
Socialiștii au acuzat guvernarea de înlocuirea intenționată a Zilei Victoriei

La ședința de astăzi a Parlamentului, socialiștii au solicitat ca guvernarea să prezinte planul evenimentelor dedicate celebrării Zilei Victoriei. Deputatul fracțiunii socialiștilor, Vlad Batrîncea a amintit că săptămâna trecută majoritatea parlamentară a decis să introducă în Republica Moldova celebrarea Zilei Europei pe data de 9 mai. Tot atunci, Speakerul Andrian Candu a declarat că nu […]