Știrile principale

ULTIMELE

Deputat PSRM: Marele merit al Guvernului condus de Ion Chicu este faptul că a reușit să păstreze integritatea și stabilitatea țării

20 iulie 2020

Marele merit al Guvernului condus de Ion Chicu este faptul că a reușit să păstreze integritatea și stabilitatea țării, în condițiile în care aceasta a fost lovită din plin de criza pandemică. Declarația aparține deputatului PSRM Vladimir Golovatiuc și a fost făcută în contextul dezbaterilor asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu, depusă de fracțiunile…

Zinaida Greceanîi, despre haosul provocat de opoziție: ați demonstrat că nu vă interesează deloc activitatea Guvernului

20 iulie 2020

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a comentat haosul provocat astăzi în Parlament de către opoziție, prin faptul că aceștea nu sunt deloc interesați de acțiunile Guvernului Chicu. “Ceea ce ați făcut astăzi, ați demonstrat că nu vă interesează deloc activitatea Guvernului. Decizia de demiterea a guvernului se ia democratic, prin vot, după ce este audiat raportul”,…

Orientarea socială a Guvernului Chicu: Pensii majorate, bani de la stat pentru perioada rece a anului, alocații indexate

20 iulie 2020

Circa 658 mii de persoane au beneficiat de prestații sociale indexate cu 4,8 la sută, începând cu data de 1 aprilie 2020, iar circa 581,7 mii de beneficiari de pensii și alocații sociale mai mici de 3000 lei vor primi un suport financiar unic de 700 lei. Aceste realizări ale Guvernului condus de Ion Chicu…

Deputat PSRM: Alianța Haosului vrea să dea azi lovitura!

20 iulie 2020

Alianța Haosului vrea să dea azi lovitura, scrie deputatul PSRM, Grigore Novac, cu referire la haosul care este în Parlament în timpul prezentării raportului de activitate al Guvernului Chicu. “Șor și Plahotniuc de la distanță. Tauber, Candu și PAS din Parlament. Deja nu se mai rușinează să acționeze și să voteze împreună”, a scris Grigore…

Deputat PSRM: Alianța HAOSULUI Sandu-Candu-Plaha-Șor a transformat Parlamentul în teren de apărare a Aeroportului Internațional Chișinău

20 iulie 2020

Parlamentul a fost transformat în arenă de apărare a apărare a Aeroportului Internațional Chișinău, de deputații Alianței Sandu-Candu-Plaha-Șor. De această părere sunt mai mulți deputați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. “Alianța HAOSULUI Sandu-Candu-Plaha-Șor a transformat Parlamentul în teren de apărare a Aeroportului Internațional Chișinău. Își apără cu dinții și cu pumnii miliardele furate de…

PSRM: Instigarea la ura etnică creează terenul pentru noi conflicte pe teritoriul țării noastre

20 iulie 2020

20 iulie, 2020 – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă cu fermitate numeroasele incidente de instigare la ura etnică, apelurile către acțiuni violente și lichidarea statalității Republicii Moldova, care au răsunat la mitingurile veteranilor de război de pe Nistru pe 16 și 19 iulie 2020. Astfel de declarații încalcă o serie de articole din Constituție și…

Conducerea țării a discutat rezultatele vizitei de lucru a lui Ion Chicu la Minsk

20 iulie 2020

Președintele Partidului Socialiștilor, Președintele Parlamentului  Zinaida Greceanîi a participat la ședința săptămînală împreună cu Președintele Republicii Moldova Igor Dodon și Prim-ministrul, Ion Chicu. Conducerea țării a discutat agenda pentru următoarele zile, inclusiv ședința de astăzi a Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul căreia va fi dezbătută înaintarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului. Participanții…

Bogdan Țîrdea: „Conservele” au o misiune dificilă

19 iulie 2020

(Comentariul autorului Bogdan Țîrdea) „Conservele” au o misiune dificilă. Da, au convins-o pe Maia Sandu să voteze demisia Guvernului condus de Ion Chicu. Dar este necesar să o convingă să voteze și pentru noul Guvern, împreună cu finul lui Plahotniuc Candu și oligarhul fugar Șor! Cum să o facă? Cum de ascuns alianța Maiei Sandu…

Zinaida Greceanîi: Pandemia a impus ajustarea proceselor comerciale la rigori noi

19 iulie 2020

Mesajul Președintelui Parlamentului, Președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, adresat lucrătorilor din domeniul comerțului cu prilejul zilei lor profesionale ”Stimați angajați din domeniul comerțului, cu prilejul Zilei Dumneavoastră profesionale, vă adresez calde felicitări însoțite de cele mai sincere urări de bine. Exprim profunda recunoștință pentru contribuția adusă la creșterea bunăstării economice a cetățenilor Republicii Moldova și pentru…

Novac: Cetățenii țin bine minte cum, pe timpul statului capturat de Plaha-Șor, poliția dădea cu bîta în protestatari

17 iulie 2020

Deputatul PSRM, Grigore Novac, se arată mirat de reacția deputaților Pro Moldova față de acțiunile Poliției din timpul protestelor de joi. În opinia socialistului, comportamentul celor din grupul Candu este ipocrit și fățarnic. Novac le-a amintit cum erau înăbușite protestele în timpul regimului Plahotniuc, inclusiv cum erau ”tîrîți pe jos politicienii, inclusiv din partidul Maiei…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă