Știrile principale
Igor Dodon este gata să fie prima persoană din Republica Moldova care va testa vaccinul împotriva COVID-19, elaborat de Federația Rusă. Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde” că este gata să facă acest pas pentru a înlătura orice risc și suspiciune din partea cetățenilor. ”Când vor testa vaccinul în afara țării, eu…
Și-a încheiat lucrările Cea de-a cincea Conferință mondială a Președinților de Parlament, la care a participat Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi. În numele țărilor Grupului geopolitic ”EURASIA”, Zinaida Greceanîi a fost invitată să vină cu un mesaj, la încheierea summitului, în care a mulțumit Uniunii Interparlamentare, ONU, speakerilor din țările membre ale UIP, experților…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi, a adresat Președintelui Adunării Naționale a Ungariei, Lâszló Kóvër, un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a acestei țări – Ziua Sfîntului Ștefan. Zinaida Greceanîi a remarcat colaborarea dinamică dintre Republica Moldova și Ungaria și a exprimat dorința de a continua și aprofunda relațiile de…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, participă la Cea de-a cincea Conferință mondială a Președinților de Parlament, care se desfășoară, pe 19-20 august, în regim online. În prima zi a summitului, Zinaida Greceanîi a fost invitată să prezinte un discurs cu tematica ”Mobilitatea umană: provocări, oportunități și soluții”. În alocuțiunea sa, Președintele Parlamentului a vorbit…
Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a salutat decizia de astăzi a Guvernului, prin care se acordă suplimentar 100 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor înregistrate de agricultori. Totodată, socialistul susține că în contextul dialogului pe care l-au avut astăzi parlamentarii cu agricultorii, a constatat că cerințele inițiale ale fermierilor „se transformă în solicitări politice”.…
Maia Sandu ori minte, ori spune minciuni. Afirmația îi aparține deputatului PSRM, Vasile Bolea, care susține că lunar cheltuielile personale suportate de liderul PAS se ridică la aproape 37 de mii de lei și nu la 6 mii așa cum a anunțat Sandu. Deputatul a făcut aceste concluzii în baza declarațiilor depuse de liderul PAS…
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevede cu noul ambasador al Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama. Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind agenda de colaborare moldo-niponă, împărtășind interesul pentru dinamizarea continuă a relațiilor de cooperare dintre țări. Părțile au abordat subiectul crizei legate de COVID-19. În context, Zinaida Greceanîi a…
Declarațiile de avere și interese ale deputatului din Partidul Șor, Marina Tauber, ridică multe semne de întrebare și indică un șir de încălcări. Despre aceasta scrie deputatul PSRM, Marina Radvan, care anunță că a făcu deja o interpelare la Agenția Națională de Integritate și Procuratura Generală. ”Vedeta spectacolelor de circ de prost gust din Parlament,…
Despre faptul că în această țară a fost lansat procesul revoluției culorilor Pe 9 august 2020, au avut loc alegeri prezidențiale în Republica Belarus. Alexandr Lucașenco a candidat pentru a șasea oară și, potrivit cifrelor oficiale, a cîștigat din primul tur. Răcirea relațiilor cu FR Cu siguranță, președintele actual a derapat serios. El a căzut…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, va participa la Cea de-a cincea Conferință mondială a Președinților de Parlament care se va desfășura online în zilele de 19-20 august. Tematica din acest an a summitului este liderismul parlamentar pentru un multilateralism mai eficient care să ofere pace și dezvoltare durabilă oamenilor și planetei. În cadrul Conferinței,…