Știrile principale
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, tradițional, împreună cu familia sa, a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, care a avut loc astăzi în capitala Republicii Moldova. Șeful statului a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți participanții la marș cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, marcată pe 15 mai. Dodon a subliniat că…
Deputații fracțiunii parlamentare, consilierii municipali, activiștii Partidului Socialiștilor și “Garda Tînără”, au participat pe 18 mai, la Marșul pentru susținerea familiilor și a valorilor tradiționale familiale, organizat de către Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove și Biserica Ortodoxă din Republica Moldova. Marșul a fost susținut de Președintele RM, Igor Dodon, care s-a alăturat la marș…
Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a avut pe 17 mai, o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Federal pentru Finanțe din Austria, Hubert Fuchs, care se află în vizită de lucru la Chișinău. La întrevedere a participat și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger. În cadrul întrevederii părțile au discutat despre…
Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Lituania în Republica Moldova, Kęstutis Kudzmanas. În cadrul întrevederii s-a discutat despre aspectele relațiilor moldo-lituaniene, precum și despre situația politică din aceste două țări. În special, Zinaida Greceanîi și Kęstutis Kudzmanas au făcut schimb de opinii privind…
Datorită programului socialiștilor în Chișinău au fost instalate 180 de terenuri de joacă timp de 15 luni. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de pe rețelele de socializare deputatul fracțiunii parlamentare, fostul președinte al fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban. El a anunțat că în aceasta săptămînă a fost instalat cel de-al…
În Chișinău sunt continuate lucrările de instalare a băncilor, ca parte a programului pentru amenajarea curților din capitală, inițiat anterior de către fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal. În această săptămînă, în mai mult de zece curți din sectorul Botanica vor fi instalate 40 de bănci. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de pe rețelele…
Deputatul fracțiunii parlamentare și fostul președinte al fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban, a prezentat pe pagina sa de pe rețelele de socializare, încă un exemplu care demonstrează rezultatul muncii socialiștilor în capitală. “În Școala Auxiliară nr.6 din Chișinău sunt educați zeci de copii cu nevoi speciale, mulți dintre ei suferă de Sindromul…
Partidul Socialiștilor își exprimă indignarea față de inacțiunea autorităților centrale și a celor independente de reglementare a pieței în legătură cu creșterea bruscă a prețurilor pentru anumite categorii de mărfuri pe piața moldovenească. Evident, în condiții de incertitudine politică, speculatorii de tot felul au lansat un atac asupra celor mai vulnerabile categorii ale populației…
Igor Dodon a criticat dur declarațiile făcute de “naziștii” de dreapta despre Ziua Victoriei (VIDEO)
Ziua Victoriei petrecută în Republica Moldova a demonstrat că în țara noastră mai există persoane, care nu se consideră învingători, ci învinși în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Despre aceasta a declarat cu regret Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Главный вопрос” de la postul de televiziune NTV Moldova, criticînd dur comportamentul și…
Fracțiunea Partidului Socialiștilor nu poate merge și nici nu va merge la negocieri cu PDM, pentru că există o decizie clară a Consiliului Republican al PSRM, fie formațiunea creează o coaliție cu ACUM, fie merge la alegerile parlamentare anticipate. Despre acest lucru a anunțat șeful statului în cadrul emisiuii „Главный вопрос” de la postul de…