PSRM

18 mai 2019

Președintele a venit cu un apel pentru apărarea valorilor tradiționale familiale

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, tradițional, împreună cu familia sa, a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, care a avut loc astăzi în capitala Republicii Moldova. Șeful statului a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți participanții la marș cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, marcată pe 15 mai. Dodon a subliniat că în pofida tuturor încercărilor de a ne fi infiltrate valori străine, peste 90 la sută dintre cetățenii RM, se declară promotori și susținători ai valorilor creștine și ai familiei tradiționale.

“Eu sunt aici, în primul rînd, în calitate de creștin, de cetățean al RM, de tată, soț și de președinte al acestei țări. Noi nu trebuie să pemitem să ne distrugă ceea ce stă la baza societății noastre. Încă de pe timpurile lui Ștefan cel Mare și pînă în prezent, iar anul acesta, noi celebrăm 660 ani de statalitate a Moldovei, încă de atunci pe acest pămînt a existat credință ortodoxă, au fost tradiții care ne-au făcut puternici, care ne-au dat puteri să trecem peste toate provocările. Acum nu este mai greu decît atunci. Atunci strămoșii noștri nu au cedat. Eu cred că și noi nu vom ceda și vom face tot posibilul ca aceste valori creștine și tradiționale să le transmitem generațiilor următoare”, a spus el.

De asemenea, Igor Dodon, a menționat că provocatorii au existat mereu. “Dumnezeu nu bate cu bățul, ei vor primi ceea ce au meritat”, este convins președintele.

„Suntem mai puternici decît ei. Nu trebuie să cedăm provocărilor. Suntem mai mulți. Noi – majoritatea cetățenilor din RM suntem creștini ortodocși, cei care protejăm valorile noastre tradiționale. Promit, că în calitate de Președinte al RM, voi face tot posibilul în acest sens. Sunt ferm convins că majoritatea cetățenilor susțin mitropolitul și președintele țării, pentru că dacă vom distruge aceste valori, țara nu va mai exista. Moldova are valori puternice. Chiar dacă are o armată mai slabă decît cea a vecinilor săi, chiar dacă nu are petrol și gaze. Dacă are o istorie, valori, dacă există o verticalitate a poporului, atunci ea va face față. Așa cum am făcut față timp de 660 de ani, și sunt sigur că putem și în continuare să o facem”, a adăugat șeful statului.

În concluzie, Igor Dodon a invitat toți doritorii să participe la Festivalul Familiei care începe mîine la ora 10.00, în PMAN.