Știrile principale

ULTIMELE

PSRM a solicitat Serviciului Protecție și Pază de Stat să-i asigure pază doctorului Ştefan Gaţcan

01 iulie 2020

Deputații socialiști au solicitat Serviciului Protecție și Pază de Stat să-i asigure pază doctorului Ştefan Gaţcan, care şi-a depus astăzi mandatul de deputat. Acesta ar fi amenințat, inclusiv cu răfuiala fizică, din partea membrilor Pro-Moldova, condus de Andrian Candu. „Am depus solicitare la SPPS să-i fie asigurată paza, inclusiv membrilor familiei, întrucât există încercări de…

Ștefan Gațcan: Renunț la mandatul de deputat, pentru a mă dedica integral carierei profesionale în medicină, dar rămân parte a echipei PSRM

01 iulie 2020

Ca urmare a înțelegerilor de marți între vicepreședintele Legislativului, Vlad Batrîncea și liderului fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, astăzi deputatul Ștefan Gațcan a participat la ședința fracțiunii parlamentare a socialiștilor. Ștefan Gațcan a prezentat viziunea sa în privința situației din țară, în mod special, ce ține de lupta cu pandemia de coronavirus. Deputatul a explicat cum…

Pensionarii care activează pot solicita de astăzi reexaminarea pensiilor

01 iulie 2020

Începînd cu 1 iulie, 13 575 de pensionari care continuă să activeze pot solicita reexaminarea pensiilor pentru limită de vîrstă. Mărimea estimată pentru această categorie este în medie de 5 118 lei, sau 2 419 lei mai mult decît ceea ce primesc acum. Banii din bugetul de stat în aceste scopuri au fost deja alocați.…

Mesaj al Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor  Zinaida Greceanîi, cu ocazia Zilei lucrătorului Serviciului Fiscal

01 iulie 2020

Mesaj al Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, președintele Partidului Socialiștilor  Zinaida Greceanîi, cu ocazia Zilei lucrătorului Serviciului Fiscal Acum 30 de ani, în Republica Moldova și-au început activitatea inspectoratele fiscale de stat, iar ziua de 1 iulie este considerată data formării Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova. Timp de trei decenii Serviciul Fiscal rămâne o…

Corneliu Furculiță a depus un denunț la Procuratură cu privire la coruperea lui Gațcan

01 iulie 2020

„La sugestia procurorilor, pentru a păstra secretul anchetei, conținutul denunțului deocamdată nu poate fi făcut public. Sper, la fel ca și întregul popor, că oamenii legii vor trage la răspundere atât pe cei care cumpără deputații cu milioane de dolari, cât și pe alesul care și-a vândut mandatul”, a scris Furculiță pe Facebook. Totodată, socialistul…

Protest la casa lui Ștefan Gațcan. Deputații și simpatizanții PSRM au scandat RUȘINE! TRĂDĂTOR!

30 iunie 2020

Un grup de deputați PSRM a protestat la casa lui Ștefan Gațcan, care a părăsit formațiunea și a aderat la PRO Moldova, controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc. Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a spus că Ștefan Gațcan s-a vândut lui Plahotniuc, fapt pentru care trebuie să întoarcă mandatul: “Sunteți un om corupt și un trădător”.…

Socialiștii din Telenești despre Ștefan Gațcan: Nu poți avea încredere într-un medic, care vede în ochii lui doar banii

30 iunie 2020

Membrii organizației teritoriale PSRM din Telenești îi cer lui Ștefan Gațcan să își depună mandatul de deputat, după ce a părăsit formațiunea. Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a organizației teritoriale se menționează că “trădarea nu se uită, rușinea nu se spală, dar mandatul se întoarce”. “Ați ajuns în fotoliul de deputat doar grație…

Socialiștii din Leova cer ca Gațcan să-și depună mandatul: V-ați vândut și sufletul Diavolului!

30 iunie 2020

Și socialiștii de la Leova cer ca Ștefan Gațcan să depună mandatul de deputat, după ce a trădat PSRM și a aderat la Pro Moldova, condusă de finul lui Vlad Plahotniuc, Andrian Candu. Într-un mesaj plasat pe rețelele de socializare, lidera organizației teritoriale Leova, Aliona Beslei-Briciag scrie că Ștefan Gațcan „ne-a vândut pe milionul de…

Grigore Novac: Mafia, folosind sacul cu bani furați de la poporul nostru, cumpără deputații, ca să captureze din nou țara

30 iunie 2020

Trădarea lui Ștefan Gațcan, care s-a vândut pe bani lui Plaha-Șor, evidențiază un lucru important: principala luptă în Moldova se duce între președintele Igor Dodon și PSRM, pe de o parte, și oligarhii care-și vor țara înapoi, pe de altă parte. Despre aceasta a scris pe pagina sa de Facebook deputatul PSRM, Grigore Novac. ”Mafia,…

Și socialiștii din Criuleni îi cer lui Ștefan Gațcan să depună mandatul: TRĂDĂTOR!

30 iunie 2020

Membrii organizației teritoriale a PSRM din Criuleni de asemenea îi cer lui Ștefan Gațcan să-și depună mandatul de deputat. Aceștia spun că prin decizia de a adera la PRO Moldova, parlamentarul a trădat cetățenii. “Peste 5500 de oameni au mers, pe 16 martie, la alegerile în circumscripția Hîncești ca să-l aleagă pe Ștefan Gațcan deputat.…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă