PSRM

30 iunie 2020

Protest la casa lui Ștefan Gațcan. Deputații și simpatizanții PSRM au scandat RUȘINE! TRĂDĂTOR!

Un grup de deputați PSRM a protestat la casa lui Ștefan Gațcan, care a părăsit formațiunea și a aderat la PRO Moldova, controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc.

Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a spus că Ștefan Gațcan s-a vândut lui Plahotniuc, fapt pentru care trebuie să întoarcă mandatul: “Sunteți un om corupt și un trădător”.

Iar deputatul PSRM Vasile Bolea a declarat că Gațcan trebuie să-și ceară scuze de la oamenii din Hîncești, care i-au dat votul și încrederea. „Azi Ștefan Gațcan s-a pierdut pentru că a fost cumpărat, nu el s-a vândut, dar a fost cumpărat ca ceapa de la piață”, a spus Bolea.

Grigore Novac a menționat că fiind medic, Gațcan trebuia să fie un exemplu, pentru colegii de breaslă, iar el a ales să promoveze corupția la cel mai înalt nivel.

„Chiar nu aveți nimic sfânt. Nimic nu trece așa simplu, cetățenii vă vor scuipa în ochi! Nu meritați respectul nimănui”, a spus Novac.

La protest a participat și un veteran al PSRM, care a menționat că titlul de trădător îl va urmări pe Ștefan Gațcan toată viața. Iar deputatul Vladimir Odnostalco a adăugat că Gațcan este un trădător scump, care s-a vândut cu 1,5 milioane de dolari.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă