Știrile principale
În cadrul vizitei de lucru la Căușeni, președintele PSRM, Igor Dodon a avut întrevederi cu primarii, consilierii locali și locuitorii satelor Plop-Știubei, Grădinița și Copanca. Igor Dodon a mulțumit celor prezenți pentru încrederea pe care i-au acordat-o la alegerile din luna noiembrie, unde în aceste sate a înregistrat rezultate foarte bune: Plop-Știubei -76,9% , Grădinița…
La inițiativa PSRM, Parlamentul a aprobat, astăzi, în unanimitate, hotărârea cu privire la constituirea Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar din ultimii 10 ani. Drept temei pentru crearea comisiei a servit faptul că în prezent la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”…
Președintele PSRM, Igor Dodon, continuă vizitele în teritoriu unde discută cu cetățenii și reprezentanții administrațiilor locale subiecte de ordin social, politic și economic. Astăzi, Igor Dodon se află în raionul Căușeni, iar prima vizită a avut loc în satul Pervomaisc. Locuitorii din acest sat i-au mulțumit lui Dodon pentru asistența oferită pentru dezvoltarea infrastructurii și…
Deputații PSRM nu vor vota Guvernul Gavriliță, iar în iunie 2021 vor avea alegeri parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută de către președintele PSRM, Igor Dodon, la TV8. “Spun ferm că vor fi anticipate în iunie. PSRM nu trebuie să voteze guvernul Gavriliță. Atunci când votezi un guvern, acest guvern trebuie să reprezinte și programul…
Deputații PSRM Bogdan Țîrdea și Nichita Țurcan au demontat mitul despre oamenii cinstiți și incoruptibili, membri ai echipei președintelui Maia Sandu, în cadrul briefingului de astăzi. „Vă amintiți cum partidul PAS și Maia Sandu au spus că luptă cu mafia, cu vechea clasă politică, că doar oamenii cinstiți și cu o reputație incontestabilă vor fi…
Președintele Maia Sandu și fostul șef de stat Igor Dodon continuă să se bucure de cel mai înalt nivel de încredere din partea cetățenilor. Acestea sunt datele unui sondaj sociologic publicat de iDATA. La întrebarea în care politician au încredere cel mai mult respondenții, 39,9% au ales-o pe Maia Sanda, iar Igor Dodon a obținut…
Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova conduc detașat în intenția de vot a alegătorilor moldoveni. Potrivit unui sondaj realizat de compania iDATA, din alegătorii deciși pentru cine își vor da votul dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 37,99% au afirmat că vor vota PAS, iar 32,83% votează pentru PSRM.…
Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, astăzi, în unanimitate, raportul la proiectul de Hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020. Drept temei pentru crearea comisiei a servit faptul că în prezent la Î.S.…
La inițiativa lui Igor Dodon, în acest an din bugetul de stat a fost alocat câte jumătate de milion de lei pentru reabilitarea drumurilor și a infrastructurii din satele Cuconeștii Noi și Terebna, din Edineț. Președintele PSRM a anunțat despre acest lucru în cadrul vizitei în raion. De asemenea, pentru amenajarea parcului din satul Cuconeștii…
Proiectele de dezvoltare a infrastructurii localităților, inițiate în mandatul lui Igor Dodon de președinte al țării, vor continua. De aceasta i-a asigurat liderul PSRM pe locuitorii satelor Goleni și Ruseni, în cadrul vizitei în raionul Edineț. Anul acesta, la inițiativa PSRM, satul Ruseni va primi 300 mii de lei pentru amenajarea zonei de agrement și…