Știrile principale
Astăzi, consilierii municipali din cadrul fracțiunii PSRM au efectuat o vizită de lucru la Î.M. Parcul Urban de Autobuze. Scopul vizitei – de a se documenta cu problemele existente și de a oferi sprijinul posibil necesar. Grigore Bejenaru, consilier municipal PSRM a menționat pe o rețea de socializare, că împreună cu directorul Parcului, Ghenadie Zadeseneț,…
Partidul Socialiștilor condamnă cu fermitate graba, emotivitatea și lipsa de perspicacitate cu care Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluția de condamnare a operațiunii militare a Rusiei pe teritoriul Ucrainei, inclusiv amendamentul cu privire la „agresiunea militară împotriva Republicii Moldova” și „ocuparea regiunii transnistrene”. Acest alineat a fost inclus în textul final al Rezoluției…
Vlad Batrîncea, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, vicepreședintele Parlamentului, împreună cu membrii Comitetului Executiv al PSRM, au susținut astăzi un briefing, în cadrul căruia au expus poziția partidului față de rezoluția adoptată ieri de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în care se menționează că Transnistria este ”teritoriu ocupat de către Federația Rusă”. Batrîncea a…
Dreptul la pensie va putea fi stabilit mai ușor. Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înregistrat, în Parlament, un proiect de lege prin care se propune simplificarea procedurii de acordare a pensiei. Deputatul BCS, Elena Bodnarenco, a menționat că inițiativa se referă la excluderea unor condiționalități care îngreunează această procedură. Este vorba despre anularea…
Fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal Chișinău ajută plenar refugiații din Ucraina încă din primele zile. Despre aceasta a comunicat Alexandra Tolocico, consilier municipal al Partidului Socialiștilor, în cadrul ședinței CMC. – În doar câteva zile, Chișinăul a învățat să ofere asistența necesară în mod prompt și organizat, de la cele mai mici detalii și până…
Astăzi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au prezentat în cadrul unui briefing propunerile fracțiunii privind susținerea socială a populației Republicii Moldova. Este vorba, în primul rând, despre indexarea pensiilor și îndemnizațiile sociale. Socialiștii au menționat că, datorită creșterii vertiginoase a prețurilor la produsele alimentare, combustibil, medicamente, precum și a tarifelor…
Astăzi, membrii Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Olga Cebotari și Maxim Lebedinschi, precum și deputatul Parlamentului, Adrian Lebedinschi, au mers la Bălți unde a avut lor o întrevedere de lucru cu activiștii locali și liderii organizațiilor primare ale PSRM. În cadrul întrevederii, au fost puse în discuție mai multe subiecte de actualitate,…
Inițiativa deputaților PSRM care prevede alocarea din bugetul de stat a sumei de 447 de milioane de lei pentru restituirea accizelor la motorină pentru producătorii agricoli a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 16 martie, a Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Socialiștii atrag atenția că prețul la motorină s-a…
Olga Cebotari, membrul Comitetului Executiv al PSRM, a oferit un interviu jurnalistei TV France2 și France3, Eleonore Gay, în cadrul căruia a prezentat poziția PSRM, principala forță de opoziție din Republica Moldova, vizavi de conflictul existent la hotarul țării noastre. Olga Cebotari a menționat că în această perioadă a fost stabilită o cooperare eficientă cu…
Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” Prezentare Generală: PSRM anunță concurs de oferte pentru achiziția serviciilor de audit a Raportului privind gestiunea financiară pentru anii 2019-2021. Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de PSRM în prezenta solicitare de oferte și în baza unui contract de prestare servicii. Baza legală…