Știrile principale
Reprezentanții a opt partide politice au examinat chestiunea privind posibilitatea formării unei agende comune, mai precis, a unei agende la nivel național pentru Republica Moldova, în condițiile în care țara se află în pragul unei catastrofe energetice, sociale și economice, țară ai cărei oameni au devenit concomitent victime ale guvernării incompetente și ale unei opoziții…
Astăzi au avut loc primele consultări între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul „Congresul Civic”. Pe finalul întrevederii, liderul “Congresului Civic”, Mark Tkaciuk a remarcat că în țară are loc un proces “extrem de negativ și catastrofal”: pe de o parte, distrugerea totală a economiei și a sferei sociale, iar pe de altă parte…
Cetățenii Republicii Moldova semnează masiv petiția cu privire la instituirea unui ”moratoriu asupra deconectării consumatorilor de la rețelele de gaz, căldură, lumină și apă în timpul sezonului de încălzire”, adresată actualei guvernări. „Noi, semnatarii petiției, cetățeni ai Republicii Moldova, solicităm guvernării să nu lase oamenii singuri să se descurce cu tarifele ridicate la gaz, încălzire,…
Partidul Socialiștilor condamnă cu fermitate incidentul provocator ce a avut loc în raport cu Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova. În conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961, statul gazdă este responsabil de protecția spațiilor și a membrilor misiunilor diplomatice. Acțiunile provocatorilor care au înfăptuit un act de vandalism…
Partidul Socialiștilor își exprimă nedumerirea față de atacul public al PCRM asupra Socialiștilor și a lui Igor Dodon. Cu certitudine acest lucru este nepotrivit, mai ales în perioada dificilă prin care trece astăzi țara și opoziția, inclusiv socialiștii. Este inoportun și dezonorant să lovești în spate un partener cu care ai dat mâna, ai mers…
La 6 octombrie a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. La ședință au participat deputați, președinți de raioane, primari de orașe și sate, consilieri de toate nivelurile. Participanții la ședință au trecut în revistă situația politică actuală din țară, au constatat agravarea problemelor țării și ale cetățenilor, precum și incapacitatea…
Starea de urgență este ultima măsură la care autoritățile țării ar trebui să recurgă. Acest lucru l-a declarat de la tribuna Parlamentului vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea. Batrîncea a acuzat-o pe Natalia Gavriliță de demagogie, menționând că prezintă deciziile adoptate de deputați drept realizări ale Comisiei pentru Situații Excepționale. Vlad Batrîncă și-a…
Deputații PAS au refuzat să-l audieze în cadrul ședinței plenare a Parlamentului pe ministrul Culturii, Sergiu Prodan, despre situația de la Teatrul Cehov. Inițiativa de a organiza audieri a fost lansată de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. – Am vorbit cu mai mulți actori din alte teatre care se întreabă despre așa-numita reformă teatrală, anunțată…
După cum a menționat deputatul PSRM, Vasile Bolea, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu vede necesitatea extinderii stării de urgență și, prin urmare, cere excluderea acestui proiect de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. – Riscurile se reduc, este gaz și altele. Nu există un flux mare de refugiați. Noi credem că Guvernul…
În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a solicitat audierea ministrului Economiei, Sergiu Gaibu, cu privire la suspendarea activității Combinatului de Materiale și Construcții “Macon” din Chișinău. Vicepreședintele legislativului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a menționat că Parlamentul trebuie să fie interesat de soarta acestei întreprinderi. În plus, Batrîncea…