Mediagalerie
Deputatul BCS, Vladimir Odnostalco, a propus excluderea de pe ordinea de zi a ședinței plenare de astăzi a proiectului cu privire la așa-numită reformă a asistenței sociale „Restart”. El a justificat acest lucru prin faptul că conceptual proiectul a fost examinat de comisii și votat în lectura întâi foarte rapid și netransparent- în termen de…
Astăzi, în ședința în plen a Parlamentului, deputatul BCS, Radu Mudreac a solicitat audierea prim-ministrului si a ministerelor de resort cu privire la formarea prețurilor la produsele sociale, și în special la pâine. “Dacă facem o comparație a prețurilor din acest an cu cele din anul trecut, constatăm că motorina era de circa 32 lei…
Conducerea PSRM a avut o întâlnire cu președinții organizațiilor teritoriale din Chișinău. La ședință au participat președintele de onoare al PSRM, deputatul BCS, Zinaida Greceanîi, precum și candidatul desemnat pentru funcția de primar general al capitalei, Adrian Albu. În cadrul ședinței, au fost discutate acțiunile PSRM, legate de pregătirile pentru alegerile locale generale care vor…
Astăzi, membrii Comitetului Executiv al PSRM au avut o întîlnire cu șefii organizațiilor teritoriale PSRM din regiunea dată. Discuțiile s-au axat pe pregătirile către alegerile locale generale din toamna anului curent. Secretarul executiv, Igor Dodon, a atenționat că listele candidaților PSRM pentru consiliile raionale vor fi formate strict la propunerea organizațiilor teritoriale, prioritate fiind acordată…
Сегодня депутат Парламента Республики Молдова от Блока коммунистов и социалистов Иванна Кёксал встретилась с депутатом Парламента Турции от правящей Партии справедливости и развития Feyzi BERDIBEK – новым председателем парламентской Турецко-Молдавской Группы дружбы. На встрече с коллегой из Молдовы присутствовали и другие депутаты турецкого парламента, а также главный советник Президента Турецкой Республики Yalçın TOPÇU. Собеседники обсудили…
Pensionarii sunt oamenii cei mai nedreptățiți de actuala guvernare, constată deputatul PSRM, Adrian Albu. Potrivit deputatului, în cei doi ani de conducere a PAS, cele mai mari greutăți au fost simțite de umerii oamenilor în etate. Tarife enorme, scumpirea semnificativă a tuturor produselor de primă necesitatea și, în final, indexarea cu țârâita a pensiilor meritate…
Astăzi a avut loc o ședință organizatorică a Comitetului Executiv al PSRM cu președinții organizațiilor teritoriale din Chișinău. În cadrul acesteia au fost discutate pregătirile către campania electorală din toamna anului curent. Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, a propus ca viitorul staff electoral pentru Chișinău să fie condus de Președintele de Onoare al PSRM,…
Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, a prezentat astăzi candidatul formațiunii la funcția de primar general al capitalei pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie – Adrian Albu. Igor Dodon a anunțat că candidatura lui Adrian Albu, deputat PSRM, fost șef al aparatului Parlamentului, a fost votată astăzi în cadrul ședinței Comitetului Executiv al PSRM.…
Partidul Socialiștilor a prezentat astăzi locuitorilor sectorului Centru Chișinău rezultatele activității fracțiunii municipale. La prezentare au participat secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Vlad Batrîncea, deputați, consilieri municipali, activiști ai PSRM și ai Gărzii Tinere. Igor Dodon a salutat chișinăuienii și i-a informat că astăzi a avut loc…
Astăzi, echipa PSRM a prezentat un nou raport privind proiectele implementate în capitală în ultimii patru ani. De această dată – în sectorul Buiucani. Prezentarea a avut loc la intrare în parcul ”La izvor” de pe str. Calea Ieșilor. Dinari Cojocaru, consilier municipal, a vorbit cu mândrie despre proiectele realizate de PSRM în sectorul Buiucani.…