Alexandru
Astăzi, Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM împreună cu Vasile Bolea, deputat PSRM în Parlament, au participat la ședința organizației teritoriale a formațiunii din Anenii-Noi. În cadrul întrevederii a fost făcut un schimb de opinii cu privire la situația social-politică și economică din țară, oamenii exprimându-și nemulțumirea de avalanșa de probleme care se…
Informăm opinia publică că împotriva PSRM se pregătește o nouă provocare murdară, menită să discrediteze cea mai mare formațiune politică din Republica Moldova. În adresa partidului au parvenit întrebări de la jurnaliști străini, pe care le considerăm părtinitoare și manipulatoare. Cunoaștem că o anumită publicație străină a primit indicația de a publica un pretins material…
Astăzi, consilierii municipali PSRM au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău, cu ocazia Hramului capitalei. Chișinău este unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării noastre care pe bună dreptate reprezintă inima și sufletul Moldovei. Cu prilejul Hramului oraşului, PSRM transmite cele mai…
Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vice-președinte al Parlamentului Republicii Moldova, a felicitat locuitorii capitalei cu prilejul Hramului orașului. – Astăzi sărbătorim Hramul orașului Chișinău și cu acest prilej adresez cordiale felicitări tuturor locuitorilor capitalei. Chișinăul este un oraș nu mare, dar foarte drag inimilor noastre grație istoriei sale, arhitecturii, ulicioarelor verzi și liniștite, atmosferei…
La inițiativa socialiștilor, la ședința de astăzi a Parlamentului, deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria a doi cetățeni moldoveni care au murit în urma unui atac cu drona, în regiunea Briansk. – Având în vedere că în acest conflict au murit foarte mulți cetățeni, rog să le cinstim memoria cu un minut…
Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi a propus includerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe plenare a Parlamentului a unui proiect de lege care, potrivit deputatului, „poate ajuta aproape un milion de cetățeni.” Este vorba despre interzicerea evacuării persoanelor dintr-un apartament pentru datorii, dacă acesta este locul lor permanent de trai, precum și aplicarea penalităților pentru…
Deputatul socialist, Radu Mudreac, a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 13 octombrie a unui proiect de lege care acordă prioritate produselor moldovenești în achizițiile publice de alimente pentru școli, grădinițe, instituții de stat. „Astăzi, mai mult ca niciodată, producătorii autohtoni au nevoie de sprijin din partea statului. Acest…
Reprezentanții a opt partide politice au examinat chestiunea privind posibilitatea formării unei agende comune, mai precis, a unei agende la nivel național pentru Republica Moldova, în condițiile în care țara se află în pragul unei catastrofe energetice, sociale și economice, țară ai cărei oameni au devenit concomitent victime ale guvernării incompetente și ale unei opoziții…
Astăzi au avut loc primele consultări între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul „Congresul Civic”. Pe finalul întrevederii, liderul “Congresului Civic”, Mark Tkaciuk a remarcat că în țară are loc un proces “extrem de negativ și catastrofal”: pe de o parte, distrugerea totală a economiei și a sferei sociale, iar pe de altă parte…
Cetățenii Republicii Moldova semnează masiv petiția cu privire la instituirea unui ”moratoriu asupra deconectării consumatorilor de la rețelele de gaz, căldură, lumină și apă în timpul sezonului de încălzire”, adresată actualei guvernări. „Noi, semnatarii petiției, cetățeni ai Republicii Moldova, solicităm guvernării să nu lase oamenii singuri să se descurce cu tarifele ridicate la gaz, încălzire,…