Știrile principale

ULTIMELE

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor: În Parlament a revenit cea mai proastă practică a vremurilor lui Plahotniuc

13 august 2021

Fondul pentru subvenționarea agriculturii nu va fi majorat, iar agricultorii care au suferit în urma dezastrului  nu vor primi asistența mult așteptată. Salariile medicilor nu vor fi majorate cu 40%, iar familiile din toată țara vor rămâne fără sprijinul financiar în valoare de 1 000 de lei pentru a-și pregăti copiii de școală. Diaspora nu…

Igor Dodon: Federația Rusă este partenerul strategic al Republicii Moldova

13 august 2021

Rusia este partenerul strategic al Republicii Moldova, însă, cu regret nu a fost remarcat acest lucru nici în programul de guvernare al actualului Guvern, nici în comunicatele de presă a instituțiilor care au avut întrevederi cu reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu țara noastră, Dmitri Kozak, șef-adjunct al…

Industria agroalimentară și producătorii locali, ignorate de noua guvernare

12 august 2021

PAS aplică o nouă lovitură producătorilor locali. Deputații din majoritatea parlamentară au respins includerea pe ordinea de zi a Comisiei juridice, numiri și imunități a unui proiect de lege menit să sprijine producătorii locali. Inițiativa vine din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și prevede ca reducerile comerciale aplicate pentru produsele și mărfurile autohtone de către…

Mediul de afaceri nu va fi susținut de PAS, noua guvernare a respins propunerea cu privire la introducerea cotei zero la profitul reinvestit

12 august 2021

Majoritatea parlamentară PAS din Comisia juridică, numiri și imunități a refuzat să examineze proiectul de lege cu privire la introducerea cotei zero la profitul reinvestit pentru agenții economici, propus de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. ”Această promisiune electorală a fost vociferată atât de PAS, cât și de PSRM. Cred că agenții economici care acum se…

Diaspora nu mai este o prioritate pentru PAS

12 august 2021

PAS întoarce spatele către diasporă chiar din primele zile de activitate. Unul din angajamentele date moldovenilor aflați peste hotare atât de președintele Maia Sandu, cât și de PAS a fost respins astăzi, 12 august, pentru a fi analizat în Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități. Este vorba despre un proiect de lege înaintat de deputații…

Liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au întâlnit cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al Președintelui rus Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu Republica Moldova

12 august 2021

Liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin și Igor Dodon, au avut, în seara zilei de ieri, 11 august, o întâlnire cu reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu țara noastră, Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale de la Moscova. Discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de relațiile…

Guvernarea PAS refuză să ajute agricultorii afectați de inundații

12 august 2021

Deputații din majoritatea parlamentară PAS au refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței Comisiei economie, buget și finanțe proiectul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la alocarea a 51,3 milioane de lei pentru acoperirea prejudiciilor suportate de agricultori din cauza intemperiilor din acest an. Unul din autorii proiectului, deputatul BCS Petru Burduja,…

PAS vrea să-l demită pe Stoianoglo pentru ca societatea să nu afle unele detalii din dosarul fraudei bancare, spune vicepreședintele fracțiunii BCS

11 august 2021

Organul de urmărire penală a avansat în dosarul fraudei bancare, iar detaliile care pot fi scoase la iveală nu convin unor exponenți ai actualei puteri de la Chișinău, anume acesta este motivul pentru care PAS face presiuni ca să-l demită pe Procurorul General, Alexandr Stoianoglo. De această părere este socialistul Corneliu Furculiță. ”Nu exclud că…

Corneliu Furculiță: De reforma judiciară trebuie să se ocupe profesioniștii

11 august 2021

Corneliu Furculiță consideră că reforma sistemului judiciar trebuie să fie realizată de profesioniști instruiți, și nu de politicieni sau guvern. Despre acest lucru a vorbit vicepreședintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor în cadrul emisiunii „Interviul săptămânii” de la postul TV „Primul în Moldova”. „Este dificil să fie determinate procesele care au loc acum în sistemul…

Numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept reprezintă o subordonare politică a acestora

11 august 2021
ПСРМ

Numirile în funcție fără concurs la instituțiile de drept, inclusiv la CNA, reprezintă o politizare și subordonare politică a acestora, un control politic asupra justiției. Societatea își dorește anume depolitizarea acestora, astfel că ele să funcționeze independent de partidele politice, de puterea legislativă și cea executivă. Este foarte regretabil că asistăm la un proces foarte…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă