Știrile principale

ULTIMELE

Zinaida Greceanîi a invitat cetățenii republicii să participe la Zilele de informare

16 septembrie 2017

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a invitat locuitorii din republică să participe la Zilele de informare, care în perioada 16-17 septembrie sunt organizate de PSRM pe întreg teritoriul țării. ”Săptămâna viitoare încep ședințele plenare ale parlamentului, unde vor fi pronunțate importante inițiative social-economice ale Președintelui Republicii Moldova și ale Partidului Socialiștilor. O săptămână mai târziu…

Vladimir Golovatiuc: Alegerea nu stă între Est și Vest, dar în viitorul economiei Moldovei

15 septembrie 2017

Moldova nu trebuie să aleagă între un model Estic sau altul Vestic, ci trebuie să aibă propriul modelul de dezvoltare, care să se axeze pe standarde de calitate și asigurarea socială a cetățenilor. Opinia aparține deputatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vladimir Golovatiuc și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Modelul Estic și modelul…

Socialiștii vor organiza Zilele de informare a cetățenilor

15 septembrie 2017

În zilele de 16 şi 17 septembrie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va organiza Zilele de informare politică a cetățenilor pe întreg teritoriul republicii. În aceste zile, reprezentanţii PSRM: deputaţi ai fracţiunii parlamentare, consilieri CMC, preşedinţi de raioane, primari ai localităţilor de toate nivelurile, activiști și membri ai “Gărzii Tinere”, vor avea întrevederi cu cetăţenii,…

Ion Ceban: Suspendarea temporară din funcție a primarului nu este un motiv pentru a ne refuza de referendum

14 septembrie 2017

Șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) în Consiliului municipal Chișinău, Ion Ceban, consideră că suspendarea temporară a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă din funcția sa, în cursul desfășurării anchetei, nu este un motiv pentru a ne refuza de referendum. Acest lucru a fost declarat de către Ceban, miercuri, în cadrul emisiunii ” Главный вопрос ” la…

Consiliul Municipal a votat pentru adaos la salariul personalului din grădinițe, la inițiativa socialiștilor

12 septembrie 2017

Consiliul municipal a votat marți, 12 septembrie, pentru proiectul consilierilor fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) privind adaos de 50% la salariul bucătarilor, bucătarilor auxiliari și a dădacelor. Consilierul PSRM, Eugenia Ceban, a declarat la ședința consiliului, că „mijloacele de alocare a adaosului se află în administrațiile primăriei, care nu au cheltuit 100% din bugetul lor. Astfel,…

Referendumul pentru revocarea primarului de Chișinău va avea loc pe 19 noiembrie

12 septembrie 2017

Consiliul municipal a numit data referendumului privind revocarea din funcție a primarului general de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Referendumul privind revocarea din funcție a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, va avea loc pe 19 noiembrie. Data a fost propusă de consilierii fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău. Șeful PSRM, Ion Ceban, a declarat la…

DECLARAȚIA Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Cu privire la inadmisibilitatea modificării Constituției Republicii Moldova

12 septembrie 2017

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă categoric inițiativa Partidului Democrat din Moldova de a introduce integrarea europeană în Constituția țării ca orientare strategică a Republicii Moldova. Considerăm absolut inadecvată orice intervenție în textul Legii fundamentale, care nu a fost dezbătută cu publicul, nu are un sprijin larg din partea poporului și a majorității absolute a…

Zinaida Greceanîi a desfășurat audierea cetățenilor referitor la problemele personale

11 septembrie 2017

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a desfășurat pe data de 11 septembrie, audierea cetățenilor referitor la problemele personale. Președintele PSRM a discutat cu vizitatorii despre problemele legate de ocuparea forței de muncă; probleme financiare apărute la rambursarea unui împrumut în baza unei garanții bancare; întreruperi în furnizarea de energie electrică și apă în localitate; situația…

Socialiștii propun adaos la salariu pentru bucătarii și dădacele din grădinițe

11 septembrie 2017

Fracțiunea Partidului Socialiștilor(PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău a elaborat un proiect de decizie privind adaos la salariu pentru bucătari, ajutor de bucătari și dădace din grădinițele din capitală. Consilierul PSRM, Eugenia Ceban, a declarat luni, 11 septembrie, la briefingul susținut după  ședință operativă a primăriei, că „proiectul prevede un adaos de 50% la salariu. Socialiștii…

Ion Ceban: Nu vom permite să se fure în continuare

07 septembrie 2017

Consilierii fracțiunii Partidului Socialiștilor(PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău au refuzat, la 7 septembrie, să voteze pentru proiectele de alocare suplimentară a fondurilor sub formă de granturi, în sumă de 11 milioane de euro, pentru Apă – Canal, și 3 milioane de euro pentru reparația a trei străzi din capitală. Șeful fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă