Știrile principale
Votul delegației moldovenești în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru reîntoarcerea Rusiei la APCE a provocat nemulțumirea democraților moldoveni. În pofida faptului că reprezentanții opoziției parlamentare au fost incluși în delegația Republicii Moldova, vicepreședintele, democrata Monica Babuc a decis să solicite în mod de urgență chemarea Ministrului Afacerilor Externe în Parlament pentru ca oficialul să…
Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Parlamentul RM, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, astăzi, la Strasbourg, unde participă la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland și a exprimat recunoștință acestuia pentru susținerea parlamentului și Guvernului legitime din Republica Moldova. “Împreună…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentantul special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, vicepremierul, Dmitrii Kozak. La întrevedere au participat vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari și vicepreședintele Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Ion Grosu. Oficialii au discutat subiecte prioritare de colaborare bilaterală, în special, pe dimensiunea comercială, precum…
Miercuri, la Chișinău va avea loc ședința Consiliului Suprem de Securitate. Acest lucru a fost anunțat de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Șeful statului a menționat că la ședință vor fi revizuite informațiile apărute recent în mass-media despre schemele de contrabandă și monopolizare și se va propune crearea unor grupuri speciale cu implicarea autorităților pentru…
”Contăm pe extinderea domeniilor de cooperare cu Parlamentul European. Toate angajamentele asumate de Republica Moldova vor fi îndeplinite, astfel încît să fim eligibili pentru o asistență financiară mult mai mare decît cea agreată anterior”, a declarat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, astăzi, la întrevederea cu Heidi Hautala, vicepreședinte al Parlamentul European. Președintele Parlamentului a subliniat că…
Persoanele care și-au pierdut locuința în urma prăbușirii blocului din Otaci au primit asistență sub formă de produse, obiecte de primă necesitate, pentru igienă, lenjerie de pat și multe altele. Acest lucru a fost posibil datorită susținerii deputaților fracțiunii PSRM din Parlamentul RM, care au contribuit pentru aceasta cu bani personali. „Exprimăm compasiune celor care…
Partidul pro-prezidențial – Partidul Socialiștilor rămîne favoritul încrederii naționale. Acest lucru este demonstrat de rezultatele sondajului de opinie publică, care au fost prezentate astăzi. Potrivit rezultatelor sondajului, 47,1% din numărul cetățenilor au încredere în PSRM. Astfel, partidul poziționîndu-se pe primul loc din clasament. Pe al doilea loc se clasează Partidul „Acțiune și solidaritate” cu 24,4%.…
Mai mult de jumătate din populația țării are încredere în șeful statului. Acest lucru este demonstrat de rezultatele sondajului de opinie publică, care au fost prezentate astăzi, 24 iunie. Potrivit rezultatelor sondajului, 53,7% din numărul cetățenilor au încredere în șeful statului – adică mai mult de jumătate din populația țării. Mai mult de atît, Igor…
Conducerea fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău intenționează să se adreseze noului Guvern din Republica Moldova cu solicitarea de a anula deciziile fostului Guvern cu privire la stațiile PECO și construcțiile din interiorul curților de bloc, precum și să revizuiască normele sanitare pentru construcția acestor obiecte, care au fost schimbate de Guvernul anterior. Liderul…
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a depus astăzi flori la Complexul Memorial ”Eternitate” în memoria victimelor căzute pe câmpul de luptă în cel de-al doilea Război Mondial. Zinaida Greceanâi a mulțumit veteranilor pentru sacrificiul pe care l-au făcut, menționând că anume de la acești oameni trebuie să învățăm lecția despre patriotism, demnitate și curaj. Președintele Parlamentului,…