Știrile principale
Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a avut astăzi, o întrevedere cu Ruben Atoyan, Șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Republica Moldova. Părțile au discutat cooperarea dintre Moldova și FMI în contextul învestirii noului Guvern. Zinaida Greceanîi a reiterat deschiderea autorităților pentru continuarea dezvoltării bunelor relațiilor cu partenerii externi ai țării, precum și determinarea…
Reprezentantul Partidului Socialiștilor a fost ales astăzi președinte al Consiliului raional Ștefan Vodă. Pentru candidatura sa au votat 18 din 33 de consilieri ai raionului Ștefan Vodă din partea fracțiunilor PSRM (9), PDM (9). Consilierii PAS s-au abținut de la vot; consilierii DA – au votat împotrivă. Trei consilieri independenți nu au participat la vot.…
(Comentariul autorului Bogdan Țîrdea) Mulți cetățeni întreabă, cum unii politicieni pro-Rusia peste noapte se declară anti-Rusia? Foarte simplu. În primul rînd, Procuratura Generală, reformată cu bani externi, deschide dosar penal pentru orice fleac – tăierea unui copac, protest etc. Nu exclud că acționează la indicația partenerilor externi. Urmează un eventual arest (ca opțiune – confiscarea activelor…
Liderul organizației teritoriale PSRM Valeriu Ciorici a fost ales astăzi președinte al Consiliului raional Rezina. Pentru candidatura sa au votat 16 din 27 de consilieri ai raionului Rezina din fracțiunea PSRM, PDM, Șor. În total, din componența fracțiunii PSRM din raion fac parte 8 consilieri. În prezent, în republică, funcția de președinte al Consiliului raional…
Reprezentantul Partidului Socialiștilor Alexei Vasilean a fost ales astăzi, 25 noiembrie președinte al Consiliului raional Drochia. Pentru candidatura acestuia au votat 22 din 23 de consilieri ai raionului Drochia, inclusiv consilieri ai fracțiunilor PSRM, PDM, DA, PAS, Șor. În total, din componența fracțiunii PSRM din raion fac parte 11 consilieri.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj cu prilejul Zilei mondiale a eliminării violenței împotriva femeii. “Pe 25 noiembrie este marcată Ziua mondială a eliminării violenței împotriva femeii. Este un prilej de mobilizare a comunității internaționale în combaterea acestui fenomen regretabil, incompatibil cu societatea civilizată. Perpetuarea acestei probleme aduce suferință în familii,…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a felicitat lucrătorii din agricultură şi industria prelucrătoare cu ocazia zilei profesionale și le-a adresat sincere felicitări și urări de sănătate, vreme bună și roadă bogată. “Prelucrarea pămîntului este o artă pe care poporul nostru o cultivă de secole. Vă mulțumesc pentru că ați continuat tradiția strămoșească în pofida…
În acest weekend, 23 și 24 noiembrie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova desfășoară Zilele de informare politică a cetățenilor pe întreg teritoriul republicii. Astăzi și mîine, reprezentanții PSRM: deputații, consilierii municipali, președinții de raioane și primarii localităților de toate nivelurile, activiștii PSRM și “Garda Tînără” organizează întrevederi cu cetățenii, îi informează despre situația politică din…
”Republica Moldova se întorce plenar în Comunitatea Statelor Independente. Prioritatea noastră este atragerea investițiilor, dezvoltarea economiei și protecția socială a oamenilor”, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, după finalizarea celei de-a 50-a ședințe aniversare a Adunării Interparlamentare a Țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (AI CSI) care se desfășoară la Sankt Petersburg în Palatul Taurid.…
(Comentariul autorului Bogdan Țîrdea) În ultimul timp, mulți cetățeni îmi pun una și aceeași întrebare: Este posibilă o împăcare între Dodon și Plahotniuc? Voi răspunde – niciodată. Ei sînt dușmani. 1) Plahotniuc a stat în spatele evenimentelor din 7 aprilie, în urma cărora PCRM și personal I. Dodon și premierul Z. Greceanîi au ajuns în…