Știrile principale
Bugetul de stat pentru anul viitor propus de Guvern ar putea necesita rectificări serioase în condițiile în care nu a fost luată în calcul prognoza asupra inflației calculată de Banca Națională a Moldovei. Guvernul a stabilit veniturile și cheltuielile în baza unei inflații de aproape trei ori mai mică decât cea planificată de BNM. Deputatul…
Guvernul PAS va anula articolul din Legea comerțului intern care prevede susținerea producătorului local și facilitarea accesului în lanțul alimentar cu plasarea a cel puțin 50% din producția autohtonă. Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a declarat la această prevedere nu este practică și este contrară principiilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). ”Dacă noi implementăm așa o…
Președintele PSRM, Igor Dodon, a felicitat Partidul Politic ”Rusia Unită” cu ocazia celor 20 de ani de la crearea formațiunii. Într-un mesaj de felicitare trimis liderului formațiunii, Dmitri Medvedev, președintele socialiștilor moldoveni remarcă relațiile strânse dintre cele două formațiuni în interesul cetățenilor ambelor state. ”În aceste două decenii, „Rusia Unită” a evoluat semnificativ, devenind unul…
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a venit cu inițiativa de anulare a majorării salariilor deputaților, premierului, miniștrilor și președintelui țării prevăzută în proiectului Legii Bugetului de Stat pentru anul viitor. Deputații BCS au înregistrat un amendament în acest sens la lectura a doua asupra proiectului bugetului. ”Sper că PAS va vota pentru această inițiativă, pentru…
Este o schemă ilegală! Astfel liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat decizia Guvernului Gavrilița de a scoate din bugetul de stat 1,3 miliarde de lei pentru a achita datoria la gaz. În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Primul în Moldova, Dodon a spus că au fost încălcate toate procedurile. „Întreprinderea de stat Energocom…
„Să coboare cu picioarele pe pământ”, cu acest sfat a venit liderul PSRM Igor Dodon către partidul de guvernare PAS și președintele țării, Maia Sandu. În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Primul în Moldova, președintele socialiștilor a spus că partidul de la guvernare repetă, astăzi, greșelile PLDM, din 2010. “Eu de parcă trăiesc…
Președintele Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. La discuții a participat Vlad Batrîncea, membrul Fracțiunii, vicepreședinte al Parlamentului, Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). În numele întregii fracțiuni, Zinaida Greceanîi a mulțumit ambasadorului pentru posibilitatea oferită…
Președintele PSRM, Igor Dodon, a convocat o ședință de lucru cu deputații socialiști, în cadrul căreia au fost analizate detaliat principalele proiecte de legi ce urmează a fi aprobate în lectură finală, în perioada următoare. Este vorba despre politica fiscală, bugetul de stat și alte legi cu impact social major. S-a constatat, cu regret, că…
În calitate de președinte al Federației de Șah din Republica Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Victor Bologan, director executiv al Federației Mondiale de Şah (FIDE), vicepreședintele Federației de Șah din Moldova și cu Valeriu Coadă, secretarul general a Federației de Șah. În cursul discuției au fost examinate aspecte legate de…
Un ministru antisocial și antiuman. Așa au apreciat deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco, activitatea ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, care a afirmat că în Moldova concediile de maternitate sunt ”atipic de lungi”. Deputatul socialist, Alla Darovannaia, a criticat dur aceste declarații, numindu-le șocante și orientate împotriva oamenilor. Parlamentarul…