Alexandru
În zilele de 21 și 22 iulie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va organiza Zilele de informare politică a cetățenilor pe întreg teritoriul republicii. În aceste zile, reprezentanţii PSRM: deputaţi ai fracţiunii parlamentare, consilieri CMC, preşedinţi de raioane, primari ai localităţilor de toate nivelurile, activiști și membri ai “Gărzii Tinere”, vor avea întrevederi cu cetăţenii,…
Nici una din comisiile sau grupurile din parlament care au fost create nu și-au dus la bun sfîrșit activitatea sa, cu excepția comisiei cu privire la situația cu suiciduri. Acest lucru a fost declarat astăzi, în cadrul ședinței parlamentului de către deputatul PSRM Vlad Batrîncea, după ce deputații PCRM au propus audierea raportului de activitate…
Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991. Acești 27 de ani de independență reprezintă o perioadă suficientă pentru a efectua o analiză temeinică și a trage concluziile de rigoare în privința situației în care se află țara. Moldova a fost recunoscută ca stat independent de peste 150 de țări ale lumii. Pe parcursul…
În mod repetat, socialiștii au atras atenția deputaților și guvernării asupra necesității de implicare în procesul de stabilirea a prețului pentru combustibili a ANRE, însă pînă în prezent, organul executiv face un joc de ”ping pong” cu autoritatea de reglementare independentă. Acest lucru a fost comunicat în cadrul ședinței de astăzi a parlamentului, de către…
Deputatul Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea a menționat că în agenda parlamentului pentru ziua de 20 iulie este inclus proiectul privind metodologia calculării plății pentru serviciile notariale, care a fost înregistată acum un an în urmă de către Președintele Republicii Moldova. ”Acest proiect a fost înregistrat drept răspuns la acele solicitări venite din partea cetățenilor, urmare…
Delegația fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM din Consiliul Municipal Chișinău, în frunte cu liderul fracțiunii Ion Ceban s-a întîlnit astăzi, 19 iulie, cu președintele Dumei orășănești a Moscovei, Alexei Șapoșnikov. În timpul întrevederii, părțile au discutat despre cooperarea între fracțiunea PSRM în CMC și Duma orășănească a Moscovei, au fost punctate planuri de viitor. După…
Deputatul Partidului Socialiștilor a venit cu o replică, la ședința de astăzi a parlamentului, către liberal-democratul Tudor Deliu, care a venit cu propunerea de a ieși la discuții cu cetățenii care protestează în fața parlamentului. În replica sa, Vlad Batrîncea a menționat: socialiștii sunt gata mereu să iasă și să discute cu cetățenii acestei țări,…
Deputatul Partidului Socialiștilor a reamintit, astăzi, la ședința parlamentului despre ”realizările” liberalilor pentru ”binele” Chișinăului. ”În decursul a 10 ani, partidul dumneavoastră, primarul general și domnul care stă alături și este unchiul fostului primar general ați distrus mia bine de 140 de monumente istorice și arhitecturale, ați făcut totul pentru ca orașul să-și piardă aspectul…
Majoritatea parlamentară a inclus pe ordinea de zi a ședinței plenare a parlamentului proiectul privind Strategia Națională de Apărare pentru anii 2018-2020, astfel înălcînd legislația. Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM au cerut excluderea de pe ordinea de zi a ședinței plenare din 19 iulie, a proiectului privind Strategia națională de apărarea pentru anii 201-2020.…
Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău a desfășurat o masă rotundă la subiectul problemelor animalelor fără adăpost din oraș Reprezentatul Direcției Locativ- Comunală și Amenajare, întreprinderea Autosalubritate, Direcția Construcții Capitale au informat societatea despre situația curentă, au vorbit despre problemele cu care se confruntă și au propus un șir de soluții. Cu regret, participanții la…