Alexandru
După ședința Biroului Permanent din 14 august, Președintele Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi a informat reporterii despre cele mai importante subiecte care vor fi examinate la sesiunea extraordinară a Legislativului. Spicherul a anunțat că ședințele plenare extraordinare sunt planificate pe 15 și 16 august, dar dacă deputații vor munci activ atunci parlamentul se poate încadra cu…
Lucrările de renovare a havuzului și scuarului de la intrarea în parcul Valea Trandafirilor practic sunt finisate. Despre acest lucru a anunțat pe pagina sa de pe rețelele de socializare vicepretorul sectorului Botanica. „În 2017, la începutul verii, împreună cu Garda Tînără ni-am asumat responsabilitatea de a renova havuzul de la intrartea în parcul iubit…
La Chișinău, în sectorul Buiucani, pe strada Coca, 7, un agent economic a început cu încălcări construcția unei clădiri multietajate, precum și a instalat ilegal un gard pe un teren municipal, folosind porțiunea de teren în avantajul său. Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din consiliul municipal, Dinari Cojocaru a menționat că clădirea a fost construită cu…
La inițiativa fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, pe trotuarele de pe bulevardul Negruzzi din centrul capitalei a fost instalat pavaj tactil. Potrivit vicepretorului sectorului Centru, Dmitri Mitioglo, acesta este primul trotuar și trecere de pietoni acoperită cu pavaj tactil. Acestea sunt echipate cu plăci tactile speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere. „Datorită…
Consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM, Alexandr Odințov s-a expus pe marginea propunerii Ministrului Afacerilor Interne, Andrei Năstase, de a începe ziua de muncă în capitală la ora șapte dimineața pentru a reduce ambuteiajele. În general, consilierul a salutat dorința ministrului de a descongestiona traficul de pe străzi, menționînd că „într-adevăr, o astfel…
Pe 13 august, a fost deschisă filiala teritorială a Direcției asistență socială din sectorul Botanica, care a fost renovată la inițiativa socialiștilor. Locuitorii celui mai mare sector al capitalei pot apela la serviciile instituției din sectorul lor, de pe strada Titulescu, 47. După finisarea reparației capitale, Direcția asistență socială și-a reluat activitatea la începutul acestei…
Grupul de lucru din parlament a discutat despre ce se poate produce și cum pot fi întrebuințate anvelopele uzate. Despre acest lucru a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare președintele fracțiunii PSRM din CMC, Dinari Cojocaru. “Noi am remarcat în mod repetat necesitatea în colectare și reciclare a anvelopelor, precum și producerea…
Femeile trebuie susținute și promovate pentru înlăturarea inegalităților în societate, în special este nevoie de suport pentru femeile din mediul rural. Pe această dimensiune se va munci intens în actualul Legislativ, a declarat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, la întrevederea cu Milana Rikanovic, reprezentanta UN Women în Republica Moldova. Președintele Parlamentului a menționat că Parlamentul de…
Astăzi, 13 august, a avut loc ședința Comitetului Executiv Politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În cadrul ședinței au fost discutate următoarele subiecte: situația politică actuală din țară, programul calendaristic al alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019, recomandări pentru viitorul Consiliu Republican al PSRM, precum și acțiunile fracțiunii parlamentare a PSRM pentru perioada…
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a înaintat un demers Biroului permanent privind convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova în perioada 12-16 august curent. Cererea de convocare a sesiunii extraordinare a fost depusă în temeiul articolului 67 din Constituție și a articolului 37 din Regulamentul Parlamentului. Amintim că, la finalul sesiunii de primăvară-vară, președintele Parlamentului…