Alexandru

ULTIMELE

Vice-speakerul parlamentului Moldovei a acuzat politicienii din România de revanșism istoric

03 februarie 2022

„Ceea cu ce se ocupă unii politicieni români este populism, revanșism istoric și intervenție în treburile interne ale Moldovei”, a declarat Vlad Batrîncea, vicespeakerul parlamentului Moldovei, pentru ziarul „Vzglead”. Anterior, președintele României, Klaus Iohannis, i-a solicitat colegului său ucrainean să declare inexistentă limba moldovenească. „Pare ridicol atunci când președinții țărilor vecine discută despre treburile suverane…

Deputații PSRM solicită CC să interpreteze aplicarea de către autoritățile publice a tarifelor majorate

02 februarie 2022

Deputații PSRM au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită interpretarea prin prisma normelor constituționale deciziile autorităților publice cu privire la aplicarea retroactivă a taxelor și tarifelor majorate, ceea ce constituie o încălcare a drepturilor de proprietate ale consumatorilor. Deputații au menționat că, potrivit Constituției, stabilirea și aplicarea retroactivă a taxelor și…

Socialiștii au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

02 februarie 2022

Ca azi, pe 2 februarie 1365, a fost dobândită independența statului moldovenesc. Cu acest prilej, conducerea PSRM, alături de deputați, consilieri municipali și activiști ai aripii de tineret a PSRM au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Amintim, că în 2017, președintele de atunci al Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat…

PSRM a inițiat procedura de contestare a deciziei CSE și ANRE de aplicare retroactivă a tarifelor majorate

02 februarie 2022

Așa cum au promis anterior, astăzi, deputații socialiști, alături de consilierii municipali și un grup de cetățeni au depus o cerere prealabilă la Comisia pentru Situații Excepționale și ANRE prin care au contestat deciziile acestor două structuri de aplicare retroactivă a tarifelor majorate la gaz natural, energia electrică, apă caldă  și agent termic. PSRM consideră…

Igor Dodon: Republica Moldova de azi este continuatoarea statalității moldovenești

02 februarie 2022

Astăzi se împlinesc 657 de ani de la recunoasșterea primei independențe a Moldovei de către Ungaria. Igor Dodon, Președintele de Onoare al PSRM, a venit cu un mesaj pe pagina sa de pe o rețea de socializare. “Stimați concetățeni, astăzi sărbătorim o zi importantă în istoria țării și a poporului moldovenesc. Ca azi, la 2…

Președintele fracțiunii PSRM din CMC a discutat despre realizarea proiectelor în sectorul Centru

02 februarie 2022

Președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov, a întreprins o vizită la pretura Centru unde, împreună cu pretorul Pavel Rusu și vicepretorul Dmitri Mitioglo, a discutat despre realizarea proiectelor pentru anul 2022 din acest sector. Alexandru Odințov a menționat pe pagina sa dintr-o rețea de socializare că multe dintre proiectele menționate au fost…

PSRM se declară categoric împotriva scumpirii bruște a pâinii și a produselor alimentare de bază și cheamă guvernarea să intervină în această situație

02 februarie 2022
ПСРМ

La 1 februarie, populația Moldovei a fost alarmată de vestea despre creșterea prețului la pâinea fabricată de „Franzeluța”, cel mai mare producător din țară. Creșterea prețurilor la pâine are loc pe fondul scumpirii vertiginoase a prețurilor la resursele energetice, medicamente, produsele alimentare de bază și ne amintește despre hiperinflația din anii 90. Astăzi, neavând bani…

Igor Dodon se va ocupa de implementarea proiectelor economice în Moldova

01 februarie 2022

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, se va ocupa de implementarea proiectelor economice și investiționale în Republica Moldova. În prezent, țara are nevoie stringentă de astfel de proiecte. Despre aceasta a anunțat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la postul de televiziune Primul în Moldova. „Igor Dodon va fi destul de activ, el are…

Oamenii au înțeles că PAS i-a mințit și că toate promisiunile au fost false, spune Vlad Batrîncea

01 februarie 2022

Nemulțumirea cetățenilor față de acțiunile actualei guvernări crește de la o zi la alta, iar protestele sunt inevitabile. Opinia a fost expusă de către secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la postul de televiziune Primul în Moldova. „Presiunile din partea cetățenilor cresc. Oamenii au înțeles că au fost mințiți, iar toate promisiunile au fost false.…

Primarii din țară roagă Executivul Gavrilița să continue implementarea proiectului de construcție a platformelor industriale, lansat de Guvernul PSRM

01 februarie 2022

Primarii din țară s-au adresat Guvernului Natalia Gavrilița cu solicitarea de a reactiva proiectul de construcție a platformelor industriale în raioanele țării, lansat de Guvernul PSRM. Primarul din Leova, Alexandru Bujorean, ales pe listele PLDM, a declarat, în cadrul Adunării Generale a Autorităților Publice Locale, că acesta este un proiect vital care va contribui la…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă