Știrile principale
Deputații din fracțiunile de dreapta au refuzat să participe la dezbaterile în Comisia juridică, numiri și imunități asupra proiectului de lege privind lustrația și curățarea autorităților statului de influența oligarhică, propus de PSRM. Președintele comisiei, deputatul PSRM Vasile Bolea, a declarat că deși subiectul a fost pe ordinea de zi a ședinței, comisia nu a…
Proiectul ”Salvăm copiii din lumea tăcerii”, lansat la inițiativa lui Igor Dodon, va sprijini în continuare copiii cu deficiențe de auz. De Ziua Mondială a auzului, președintele PSRM anunță că, în acest an, în cadrul acestui program altor 10 copii le va fi oferită șansa de a auzi pentru prima dată lumea din jur. Zece…
Deputații PSRM au avut, astăzi, o ședință de lucru, la care s-a discutat agenda de lucru pentru următoarea perioadă. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat pe Facebook. „Sunt bucuros să remarc că deputații au fost unanimi în opinia că doar prin dialog poate fi identificată cea mai bună soluție de depășire a crizei,…
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și deputații PSRM au participat la acțiunile prilejuite de Ziua Memoriei și Recunoștinței, astăzi fiind omagiați veteranii și comemorați cei căzuți în conflictul armat de pe Nistru. Speakerul a luat parte la Mitingul solemn care s-a desfășurat la Monumentul ”Maica Îndurerată” din cadrul Complexului memorial ”Eternitate”. În discursul rostit,…
PSRM rămâne ferm pe poziții și va promova votarea în Legislativ a proiectului de lege privind lustrația și curățarea autorităților statului de influența oligarhică. Deputații socialiști au declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că documentul va fi analizat deja, săptămâna aceasta, în cadrul comisiei juridice numiri și imunități. Potrivit inițiativei PSRM, competențele mai…
Astăzi, în Ziua comemorării celor căzuţi în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, deputați ai Parlamentului din partea Partidului Socialiștilor, consilieri municipali, activiști ai PSRM și „Garda Tânără”, în frunte cu liderul PSRM, Igor Dodon și speakerul Parlamentului Zinaida Greceanîi, au depus flori pe podul de pe Nistru. Socialiștii au adus un…
În contextul situației alarmante privind răspândirea pandemiei COVID-19 și ținând cont de înregistrarea în Republica Moldova a mai multor tipuri de vaccin anticoronavirus, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a convocat membrii Guvernului în exercițiu, în frunte cu Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, într-o ședință de lucru în problema respectivă. Președintele Parlamentului a solicitat identificarea de…
PSRM pregătește un nou proiect de lege cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. Despre aceasta președintele socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat după ședința grupului de lucru în chestiunea legată de elaborarea proiectului. La ședință a participat Elena Beleacova, directorul Agenției Relații Interetnice, copreședintele Consiliului Coordonator al Organizațiilor Etnoculturale, precum și deputați PSRM.…
Lovitură dură pentru președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Partidul „Slujitorul Poporului” s-a prăbușit în sondaje. Potrivit ultimului studiu realizat de către sociologii de la Kiev, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri în Rada Supremă, cele mai multe mandate ar obține formațiunea pro-rusă “Platforma de Opoziție – pentru viață”, pentru care sunt gata să-și dea votul…
Vaccinul rusesc poate fi livrat în Moldova în următoarele două săptămâni. Despre acest lucru a declarat președintele PSRM Igor Dodon. El a spus că un lot de doze poate fi furnizat țării noastre ca ajutor umanitar. „Se fac eforturi serioase pentru ca vaccinul să ajungă săptămâna aceasta sau următoarea. Există trei modalități de a fi…