PSRM

01 iulie 2017

Attila Tilki: Cu Dumnezeu pentru Patrie și Libertate!

Vicepreședintele Comitetului parlamentar pentru buget al Ungariei, membrul Comitetului pentru afaceri externe și membrul Grupului de prietenie moldo-ungar, Attila Tilki a ținut un discurs de felicitare la ședința festivă dedicată aniversării a 20 de ani a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, care a avut loc pe data de 1 iulie, la Chișinău.

Attila Tilki a menționat că guvernele Ungariei și toată societatea maghiară privesc cu o simpatie deosebită spre Moldova de când ea este independentă.

”Ungaria a fost printre primele țări care au deschis Ambasada la Chișinău în 1992, care a avut și are un rol deosebit la întărirea relațiilor noastre bilaterale. Budapesta a susținut în mod continuu modernizarea Republicii Moldova în ultimii 25 de ani”, a declarat vicepreședintele Comitetului parlamentar pentru buget al Ungariei.

El a subliniat că, în anul 2007, Ungaria a deschis Centrul Comun de Vize, pentru a facilita și ușura călătoria cetățenilor Republicii Moldova în Europa.

”Am încercat să ajutăm cu mai multe proiecte, atât la rezolvarea problemelor sociale, cât și la diferite domenii și aspecte ale politicilor profesionale. În 2007 am deschis Centrul Comun de Vize, pentru facilitarea și ușurarea călătoriei cetățenilor Republicii Moldova în Europa și care reprezintă actual 18 țări. Considerăm că Ungaria a avut un rol deosebit la susținerea realizării  regimului fără vize.”

Totodată, Attila Tilki a menționat că Ungaria ca și Moldova este interesată în relații echilibrate atât cu estul, cât și cu vestul, iar țara noastră reprezintă pentru ei un partener important în această direcție.

Attila Tilki a menționat și felul în care se soluționează problema asigurării drepturilor minorităților naționale din Republica Moldova prin exemplul Găgăuziei. ”Eu personal am avut ocazia să văd ce se desfășoară în Găgăuzia. Ungaria, ca o țară cu o diasporă foarte mare în afara țării apreciază și privește cu simpatie că Moldova multietnică aplică mijloacele Autonomiei teritoriale încă din 1994, asigurând drepturile depline ale minorității găgăuze. Considerăm acest fapt fiind unul exemplar”.

Politicianul a menționat și despre vizita Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. ”Suntem foarte bucuroși că relațiile noastre bilaterale se dezvoltă permanent și prezintă o activitate deosebită și în 2017. Pe data de 26 mai am avut onoarea să îl primim ca oaspete pe Președintele Moldovei, Igor Dodon, care a avut întrevederi cu Președintele Ungariei, Ader Janos, prim ministrul, Viktor Orban și speakerul Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover.

Noi, ungurii suntem un popor luptător. Cu 300 de ani în urmă am luptat cu un vecin de-al nostru, care purta numele de Austria. Cei mai buni ostași au venit din partea estică, iar mesajul lor a fost ”Cu Dumnezeu pentru Patrie și Libertate”. Același lucru vă doresc și dumneavoastră: Cu Dumnezeu pentru Patrie și Libertate! Știm că anul viitor vor fi lucruri importante aici, și știm că dacă luptăm bine o să câștigăm!” a conchis Attila Tilki.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă