PSRM

21 iulie 2022

„Vor să ne fure viitorul!”- Partidul Socialiștilor a organizat o acțiune de protest

Un nou protest împotriva inechității sociale și a condițiilor de viață insuportabile a avut loc în fața Parlamentului Republicii Moldova. În cursul protestului au fost exprimate diferite opinii, dar ideea de bază a rezumat în faptul că regimul de la guvernare a dat faliment și trebuie imediat să plece în demisie.

Adrian Lebedinschi, deputat PSRM, a menționat în luarea sa de cuvânt că partidul de la guvernare a fost adus intenționat la putere cu scopul de a distruge totul în țara noastră, să rămână doar un loc gol. Deputatul Irina Lozovan a relatat că în raioane Maia Sandu este numită „Plahotniuc în fustă”. „Dar în ceea ce privește metodele, incompetența, indiferența față de nevoile poporului, doamna Președinte l-a depășit de mult pe Plahotniuc”, a adăugat Lozovan.

„Ei vor să fure viitorul țării noastre. Vor să ne calce în picioare mândria de neam și de țară. Dar oamenii au dreptul să se revolte, să protesteze. Cred că într-o bună zi țara va răsufla cu ușurare”, a declarat, la rândul său, deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea. Deputatul Eduard Smirnov a spus că regimul ia intens credite, care le folosește nu pentru dezvoltarea țării, ci pentru menținerea proprie.

„La ce ne putem aștepta de la Maia Sandu, cea care a închis activ școli, astfel distrugând satele? Doar la distrugerea țării. Sarcina ei nu constă în asigurarea bunăstării cetățenilor, ci în distrugerea Republicii Moldova”, a spus deputatul Alexandr Nesterovschi.

Vladimir Odnostalco, parlamentar din partea PSRM și-a exprimat opinia că regimul urăște oamenii. „Întreg poporul și întreaga țară este o problemă mare pentru ei. Dacă nu va exista țara, le va fi mai ușor. Singura soluție este demisia Guvernului, a președintelui și alegeri anticipate”, a subliniat Odnostalco.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă