Știrile principale

ULTIMELE

Zinaida Greceanîi despre prioritățile PSRM: Cetățenii așteaptă îmbunătățirea calității vieții acum și nu peste 5-10 ani

22 ianuarie 2020

22 ianuarie, 2020 – Partidul Socialiștilor va avea întrevederi cu jurnaliștii în fiecare săptămînă. Despre acest lucru a declarat pe 22 ianuarie președintele PSRM Zinaida Greceanîi, în cadrul primei conferințe a partidului din acest an. Ea a menționat că agenda temelor pentru ieșirile la presă va fi făcută de cetățeni, reieșind din necesitățile lor, dar și…

Declarație PSRM: Toți cei care apelează la șantaj și fac politică prin astfel de metode abuzive, trebuie să răspundă în fața legii și a alegătorilor

22 ianuarie 2020

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea a venit cu o declarație în cadrul conferinței de presă a PSRM din 22 ianuarie. Prezentăm textul integral al declarației. În ultima perioada s-au înmulțit atacurile și campaniile de dezinformare împotriva PSRM.  Ca urmare am decis să luăm mai multe măsuri prin care, pe de o parte, să…

Zinaida Greceanîi: Moldova a îmbrățișat o diversitate mare de culturi, tradiții și obiceiuri

21 ianuarie 2020

Vulcănești, 21 ianuarie 2020 – ”Moldova – acest mic colț de rai – a îmbrățișat o diversitate mare de culturi, tradiții și obiceiuri. Este un aliaj care ne dă puteri să rezistăm într-o lume a globalizării și să păstrăm identitatea popoarelor noastre”, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi. Speakerul a fost invitată la manifestările dedicate…

Igor Dodon, despre finanțarea PSRM: suntem primii interesați în clarificarea situației

21 ianuarie 2020

Dosarul cu privire la ”finanțarea PSRM” a fost intentat de regimul lui Plahotniuc pentru a șantaja formațiunea. Deși acesta a fost deschis în 2016 de procurorul anticorupție Viorel Morari, pînă în 2019 nu s-a făcut nimic cu acest dosar. Noi suntem primii interesați să fie clarificată această situație. Declarația a fost făcută de președintele țării,…

Bogdan Țîrdea: Fake-ul lansat de Plahotniuc “finanțarea externă a PSRM” este promovat de ACUM

21 ianuarie 2020

(Comentariul politologului Bogdan Țîrdea) – Privesc stupefiat cum blocul mort ACUM terorizează intensiv poporul și Procuratura cu privire la presupusa finanțare externă a PSRM. Chipurile, “cinstitul plahoprocuror”, Viorel Morari, ca și Isus, este crucificat intenționat, imediat ce-a preluat problema dată. Reamintesc, blocul ACUM este finanțat de rețeaua Soros, care deține un buget anual de  5-10…

Anunț important al lui Igor Dodon: Compania Air Moldova ar putea reveni statului

21 ianuarie 2020

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat astăzi după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) că în timpul apropiat statul va lua decizia cu privire la viitorul companiei aeriene Air Moldova. Potrivit șefului statului, contractul semnat cu investitorul în octombrie 2018 ar putea fi reziliat, asta deoarece compania nu și-a onorat angajamentele. Investitorul avea obligația să…

Igor Dodon după Consiliul Suprem de Securitate: sunt trei motive care ar permite rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău

21 ianuarie 2020

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat astăzi după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), că în prezent sunt trei motive care ar permite rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Primul bloc care ar permite rezilierea contractului cu Avia Invest se referă la cele 5 dosare penale deschise pe numele persoanelor care au…

Stoianoglo: Procuratura Anticorupție a admis abateri procesuale în dosarul ”finanțării PSRM”

20 ianuarie 2020

Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat luni, 20 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că în dosarul cu privire la ”finanțarea PSRM”, deschis la Procuratura Anticorupție, sunt admise grave abateri în activităţile procesuale. Potrivit procurorului, aceste încălcări au fost admise cu buna știință a fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.…

Secretarul executiv al PSRM: Dosarul privind ”finanțarea PSRM” a fost reluat pentru a șantaja formațiunea

20 ianuarie 2020

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, a declarat că dosarul privind ”finanțarea PSRM”, a fost pornit încă acum patru ani de către fostul regim pentru a șantaja PSRM. Anunțul a fost făcut în contextul declarațiilor de astăzi ale Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, potrivit cărora, dosarul cu privire la ”finanțarea PSRM”, a…

Președintele Parlamentului s-a întîlnit cu Grupul ad-hoc al Consiliului Europei privind reforma în justiție din Moldova

20 ianuarie 2020

Chișinău, 20 ianuarie 2020 – Reforma justiție este complexă, comportă multe riscuri, dar este vitală pentru Republica Moldova. Nu vom ceda, deoarece suntem determinați să valorificăm oportunitatea unică de a promova o justiție echitabilă, în interesul oamenilor, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea cu Grupul ad-hoc de experți ai Consiliului Europei privind reforma…

Democrats

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă