PSRM

02 iunie 2022

BCS a cerut excluderea de pe ordinea de zi a Parlamentului „legea cenzurii”, elaborată de PAS


Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut excluderea de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului proiectul de lege cu privire la securizarea spațiului informațional, cunoscut drept „legea cenzurii”. Potrivit deputatului socialist, Adela Răileanu, autorii documentului au încălcat procedurile legale.

„Solicit excluderea proiectului 123 din 5 aprilie 2022 pentru nerespectarea procedurii legislative. Astfel, printr-un amendament, întregul concept al proiectului a fost modificat, au fost admise abateri în ceea ce ține de înregistrarea și prezentarea amendamentului la acest proiect. Este vorba despre amendamentul elaborat de Liliana Nicolaescu-Onofrei, Marcela Adam și Virgiliu Pâslariuc (n.r. deputați PAS) care a fost înaintat cu încălcarea procedurii stabilite de regulamentul Parlamentului și nu este pasibil de examinare sau aprobare. Amendamentul înregistrat în secretariatul Parlamentului la 27 mai 2022 a fost înaintat cu omiterea termenilor stabilite de lege, ori în conformitate cu art. 59, aliniatul 1 al regulamentului, deputații au dreptul să prezinte în scris propuneri conceptuale și amendamente la proiectul de act legislativ care se transmit Comisiei permanente sesizate în fond în termen de cel mult 30 de zile după primirea proiectului. Totodată, conform art. 65, aliniatul 2, după aprobarea proiectului în prima lectură, deputații sunt în drept să înainteze amendamente în termen de 10 zile de la data aprobării acestuia. Vă rugăm să rețineți că proiectul 123 din 5 aprilie 2022 a fost aprobat în prima lectură pe 7 aprilie, iar termenul limită legal pentru amendamente a expirat pe 17 aprilie”, a explicat Adela Răileanu, vicepreședintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Deputatul PAS, Liliana Nicolaescu-Onofrei nu a avut nicio replică, iar majoritatea parlamentară nu a susținut excluderea proiectului de pe ordinea de zi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă