Alexandru
Deputații fracțiunilor PSRM, PDM, PAS și PPDA s-au întrunit, astăzi, într-o ședință pe platformă parlamentară, pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre care soluții suplimentare pentru depășirea situației complicate din agricultură și pregătirea noului an de studii în condiții de pandemie. E prima ședință în această formulă, una pe care anterior a propus-o…
Deputații PSRM și PDM s-au întrunit astăzi la ședința coaliției de guvernare, cu participarea premierului și președintelui țării. Reprezentanții celor două formațiuni au discutat despre situația din agricultură, au fost trecute în revistă acțiunile Guvernului pentru susținerea fermierilor. Premierul a menționat că Executivul lucrează la evaluarea finală a pagubelor în acest sector și va veni…
Iurie Harmelin și-a închinat viața lumii artelor spectacolului, fondând în anul 1978 teatrul care avea să devină epicentrul vieții teatrale pentru tineretul vorbitor de limbă rusă din or. Chișinău, și care la 40 de ani de la fondare a primit în titulatură și binemeritatul nume al creatorului său – Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret…
Deputatul PAS, Doina Gherman, nu a rămas în urma colegilor din fracțiunea parlamentară și a indicat date eronate în declarația de avere și interese. Socialista Alla Darovannia a studiat minuțios documentele și a depistat mai multe neconcordanțe. “Ca de exemplu, n-a avut apartament, apoi brusc a apărut ca și apartament vîndut. Sau în calitate de…
Deputatul PSRM, Grigore Novac, a depus sesizări la Autoritatea Națională de Integritate și Procuratura Generală în care solicită ca să verifice neconcordanțele și lacunele din declarațiile de avere și interese persoanele ale deputatului PAS, Dumitru Alaiba. ”Un nou deputat curat-murdar al Maiei Sandu! Cel care dă mereu lecții de corectitudine tuturor de la înălțimea Facebook-ului,…
Pentru Corneliu Furculiță cărțile au un rol important în viața sa. Biblia este cartea care-l însoțește mereu, iar autorii preferați sunt Ion Druță, Lev Tolstoi și Fiodor Dostoievski. Liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, a făcut aceste dezvăluiri în cadrul unui proiect special al portalului Tribuna. Socialistul a declarat că are o bibliotecă impunătoare…
Actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va câștiga alegerile prezidențiale din acest an, dacă va ieși în turul doi cu lidera PAS, Maia Sandu. Sunt rezultatele Barometrului electoral – 2020, ediția din iulie, realizat de compania IData Inteligente. Respondenții au fost întrebați dacă în turul doi al scrutinului vor ieși Igor Dodon și Maia…
Deputata PAS Veronica Roșca ar fi ascuns mai multe venituri și proprietăți pe care le deține. Potrivit socialistului Grigore Novac, aceasta nu a indicat în declarația de avere și interese un automobil, un apartament, proprietăți înstrăinate, dar și faptul că deține o companie, la care este și administrator. “E vorba de venit ascuns, proprietăți înstrăinate…