PSRM

15 martie 2018

Zinaida Greceanîi a participat la întîlnirea cu prim-ministrul Turciei

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a participat  la întîlnirea Președintelui Igor Dodon cu Prim-ministrul Turciei, Binali Yildirim, care a avut loc pe data de 15 Martie în cadrul Forumului internațional din Baku.

Igor Dodon a menționat în cadrul întîlnirii că, din cauza intensificării dialogului dintre cele două țări, au fost create condiții optime pentru extinderea cooperării în diverse domenii.

În cadrul discuției despre cooperarea comercial-economică, Președintele Republicii Moldova, a menționat că Turcia este unul din cei mai importanți partenerii comerciali ai Moldovei.

„Am dori ca Moldova în continuare să-și mențină atractivitatea pentru mediul de afaceri turcesc „, a subliniat Igor Dodon. Președintele Republicii Moldova a susținut dezvoltarea deplină a potențialului existent de colaborare, în beneficiul ambelor state.

Igor Dodon a exprimat gratitudine părții turce pentru suportul acordat în implementarea a zeci de proiecte sociale în țara noastră, inclusiv în Autonomia Găgăuză. În acest context, șeful statului a specificat că mizează pe continuitatea suportului acordat pentru proiectele cu impact regional, în special prin intermediul Agenţiei turce pentru colaborare internațională şi dezvoltare (TIKA).

Președintele Republicii Moldova a mulțumit pentru asistenţa financiară oferită de Guvernul Republicii Turcia la renovarea sediului instituției prezidențiale.

”Vom fi bucuroși de prezența dlui Recep Tayyip Erdoğan, Preşedintele Republicii Turcia la inaugurarea clădirii Preşedinţiei Republicii Moldova”, a remarcat Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă