PSRM

21 martie 2018

Alexandr Odințov: Atragerea unui investitor străin „cu orice preț” va duce la un colaps pe drumurile capitalei

Atragerea investițiilor nu ar trebui să înrăutățească viața și confortul locuitorilor Chișinăului. Acest lucru a fost declarat de consilierul municipal al Partidului Socialiștilor, Alexandr Odințov, în legătură cu intenția guvernului de a sprijini construcția unei rețele de magazine Kaufland în Moldova.

„Este clară și lăudabilă  dorința premierului Pavel Filip de a atrage 100 de milioane de euro. Cu toate acestea, o astfel de dorință nu ar trebui să meargă pe principiul  ”promovarea intereselor companiei străine cu orice preț”, dar pe baza principiului de a „nu face rău”!

Nu voi vorbi despre producătorii locali, acesta este un subiect aparte pentru conversație.

Dacă lui Pavel Filip și guvernului Republicii Moldova, într-adevăr le-ar fi păsat de locuitorii Moldovei, în acest caz, de locuitorii capitalei, ar fi efectuat  absolut necesara procedură a unui calcul al capacității pentru transport în acele zone în care este planificată construcția hipermarketurilor!

Atragerea unui investitor străin „cu orice preț” și lobbarea intereselor sale vor provoca un colaps pe drumurile orașului și necesitatea unei sume deja impunătoare pentru bugetul nostru, în încercarea de a remedia situația. Reflectați și singuri:

– Proiectul hipermarketului pe stradă Kiev în loc de Palatul Republican de Cultură a Sindicatelor, pe lîngă aspectul moral (nu mai avem nevoie de cultură și cercuri pentru copii?) va complica situația pe străzile  Kiev și Bogdan Voievod. Acolo chiar și în afara orelor de vîrf, sunt ambuteiaje!

– Proiectul hipermarketului de pe str. Decebal, vine cu plasarea unui cerc la intersecția străzilor disproporționale, Zelinski și Decebal, unde sunt garantate ambuteiaje permanente, luînd în considerare activitatea centrului comercial Elat! Și dacă mai ținem cont de construcția a 38 de blocuri de locuit în locul fabricilor ”Semnal” și ”Sigma”, este ușor de înțeles chiar și pentru un elev că, capacitatea străzilor nu va face față unui astfel de flux de mașini! Ca rezultat, la Gara Feroviară, la intersecția străzii Sarmizegetusa și Zelinski, precum și Zelinski și Decebal vor fi ambuteiaje MEREU!

– Un loc de amplasare mult mai bun la Ciocana, la capătul străzii Mircea cel Bătrîn. Acesta fiind la periferia Ciocanei .

Sunt oare gata guvernul și Pavel Filip să investească din bugetului republican, sau mai bine din bugetul investitorului/a granturilor pentru construirea și îmbunătățirea capacității de transportare, astfel, încercînd să îmbunătățească ceea ce se ruinează acum???

De exemplu:

– prelungirea str. Studenților, Dimo-Sadovianu și bulevardul Mircea cel Bătrîn pînă la str. Bucovinei?

– construirea intersecției Cuza Vodă – Mircea cel Bătrîn, aceasta va permite locuitorilor din Botanica să evite trecerea prin Centru???

Fără construcția acestor intersecții, care deja sunt prevăzute în Schema complexă a transportului din Chișinău (vezi https://www.chisinau.md/pageview.php…), „astfel de“ investiții sunt precum un pahar de vin cu otravă! PR-ul nu va fi semnificativ, însă viața locuitorilor orașului va fi otrăvită pentru o perioadă lungă de timp. Și greșelile vor trebui corectacte pentru o sumă semnificativă din buget!

Avem deja un fost primar care a distrus orașul, oare vrea Pavel Filip să rămână în istorie ca cel care a  înmormîntat acest oraș? Dacă nu, principiul ”nu face rău”, ar trebui să devină un ghid al acțiunii!”, a scris socialistul pe rețelele de socializare.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă