PSRM

06 iulie 2020

Deputatul PSRM: De situația dezastruoasă din Spitalul raional Strășeni sunt vinovate partidele de dreapta care au administrat raionul pe parcursul ultimilor ani

Deputatul PSRM, Radu Mudreac, susține că de situația dezastruoasă din Spitalul raional Strășeni sunt vinovate partidele de dreapta care au administrat raionul pe parcursul ultimilor ani. Potrivit deputatului, mucegaiul și dezordinea este fața opoziției de dreapta.

”Spitalul raional din Strășeni, raion condus de mulți ani de partidele de dreapta, care acum sunt în opoziție față de Guvernul Chicu, este un exemplu de mod dezastruos în care conduc partidele de dreapta. Mucegai pe pereți și pe pod, lipsa apei calde, a băilor și WC-urilor”, scrie deputatul pe pagina sa de Facebook.

Mudreac afirmă că deși unele media au încercat să dea vina pe actualul  Guvern pentru această situație, întreaga responsabilitatea este pe seama partidelor care conduc raionul Strășeni.

”Cel mai important e că anume aceste partide vor să dea acum jos Guvernul Chicu. Vor ca în toate spitalele din țară să fie mucegai și dezordine. Oamenii au, însă, nevoie de spitale bine dotate, modernizate, cu angajați bine plătiți. Anume de aceasta Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea, inclusiv pentru dublarea salariilor angajaților în sistemul medical. Opoziția continuă să blocheze proiectele pentru oameni”, mai scrie deputatul PSRM.