30 iunie 2020
PSRM va susține inițiativa președintelui cu privire la reducerea numărului de deputați în Parlament
PSRM va susține inițiativa lui Igor Dodon cu privire la reducerea numărului de deputați de la 101 la 71 sau 61
PSRM va susține inițiativa președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu privire la reducerea numărului de deputați în Parlamentul țării. Anunțul a fost făcut de deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului.
”Nu are nevoie Parlamentul de atîtea persoane anonime, unica preocupare a cărora este de a face tîrg politic”, a declarat Batrîncea astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
Președintele Igor Dodon a anunțat că va propune micșorarea numărului de deputați în Parlamentul Republicii Moldova de la 101 la 71 sau 61. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că va propune această modificare în Legea Supremă Comisiei de stat pentru reforma constituțională, ce va fi instituită prin decret prezidențial.