PSRM

08 aprilie 2022

Consilierii municipali PSRM: chișinăuienii trebuie să decidă soarta Stadionului Republican

Consilierii municipali PSRM, Alexandr Odințov, Dinarii Cojocaru și Victor Poleacov au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au anunțat despre inițierea procedurii de organizare a referendumului consultativ local cu privire la Stadionul Republican.

Acest obiect sportiv a fost construit în anul 1951. Potrivit afirmațiilor lui Alexandr Odințov, mai multe generații de sportivi renumiți au stabilit aici recorduri, astfel încât stadionul are nu doar o semnificație sportivă, dar și istorică și culturală pentru Chișinău.

Consilierul municipal a amintit faptul că în anul 2018 regimul lui Plahotniuc a votat legea cu privire la transmiterea teritoriului stadionului, cu suprafața de 5,18 hectare, Ambasadei SUA, pentru construcția unui nou complex de clădiri. Odințov a numit acest lucru drept mită voalată, dată de Plahotniuc americanilor cu scopul de „a cumpăra” loialitatea acestora față de regimul său. În timp ce se afla la guvernare, Partidul Socialiștilor a anulat legea cu privire la transmiterea stadionului către partea americană, însă regimul Maiei Sandu, continuând „tradițiile” lui Plahotniuc, a repus în funcție legea prin intermediul Curții Constituționale pe care o controlează.

Consilierul municipal Dinarii Cojocaru a subliniat faptul că dreptul de proprietate asupra Stadionului Republican trebuie să fie stabilit doar printr-un referendum. În opinia sa, pe acest teren ar trebui construite doar obiective sportive și culturale.

Victor Poleacov a anunțat decizia fracțiunii municipale PSRM de a forma un grup de inițiativă pentru organizarea referendumului, constituit din cel puțin 20 de persoane. Grupul de inițiativă va începe colectarea semnăturilor care trebuie să constituie cel puțin 10% din numărul de locuitori cu drept de vot ai municipiului. Potrivit lui, pentru colectarea semnăturilor sunt prevăzute de la 30 până la 60 de zile, din momentul înregistrării oficiale a grupului de inițiativă. În curând, va avea loc prima ședință a grupului, iar CEC va stabili data desfășurării referendumului.

Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, Alexandr Odințov a subliniat necesitatea accelerării procesului de colectare a semnăturilor, deoarece atât autoritățile moldovenești, cât și partea americană se grăbesc să inițieze lucrările de construcție. Totodată, consilierul municipal al PSRM a chemat chișinăuienii să organizeze un flash mob virtual: să publice pe rețelele de socializare fotografii, inclusiv pe cele de arhivă, ce reflectă participarea la diverse competiții pe stadion.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă