PSRM

11 octombrie 2019

Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu o delegație a Republicii Cehe

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, s-a întîlnit, astăzi, cu o delegație a Republicii Cehe, condusă de Președintele Comisiei pentru sănătate din cadrul Camerei Deputaților, Věra Adámková.

La întrevedere a participat și vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Odnostalco.

În timpul dialogului, interlocutorii au menționat evoluțiile pozitive în dialogul dintre Moldova și Cehia, din ultima perioadă, și au exprimat interesul reciproc pentru aprofundarea cooperării bilaterale.

A fost evidențiată importanța valorificării posibilităților de cooperare comercial-economică prin creșterea investițiilor reciproce și a volumului de mărfuri din Republica Moldova pe piața cehă.

În contextul colaborării interparlamentare, părțile au pledat pentru stabilirea unor relații de cooperare și schimb de experiență dintre comisiile de profil ale organelor legislative din țările noastre. De asemenea, a fost accentuată importanța interacțiunii în domeniul învățămîntului universitar și la nivel de instituții medicale.

Věra Adámková a relevat despre ideile de colaborare în domeniul sănătății și protecției sociale, exprimîndu-și recunoștința pentru disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a susține realizarea acestora.

Zinaida Greceanîi a asigurat partea cehă de întreg sprijinul din partea Parlamentului Republicii Moldova pentru inițiativele utile în beneficiul cetățenilor.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă