PSRM

20 decembrie 2019

Zinaida Greceanîi a făcut totalurile activității Parlamentului în anul 2019

În cadrul ultimei ședințe a sesiunii toamnă-iarnă, Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a făcut totalurile activității Parlamentului RM în anul 2019. Ea a menționat că acest an a fost unul plin de evenimente, schimbări și realizări.

“Am fost martori la căderea unui regim autoritar, construit sub o persoană și interesele acestuia, am trecut prin constituirea unei majorități parlamentare inedite, în care forțe politice cu viziuni diferite s-au unit pentru garantarea stabilității pe plan intern și extern, am asistat la căderea unui guvern, generat de ambițiile personale sau frica de a nu livra rezultatele promise, precum și la numirea unui executiv tehnocrat care a avut curajul să-și asume, într-o perioadă extrem de complicată,  răspunderea în fața cetățenilor pentru continuarea și implementarea reformelor și politicilor atât de necesare statului”, a spus Zinaida Greceanîi.

Zinaida Greceanîi a accentuat că mereu a fost deschisă spre dialog cu toți politicienii, indiferent de formațiunea politică care o reprezintă. “Noi trebuie să identificăm acele puncte de tangență care ne unesc. Pentru că doar uniți vom deveni un stat de succes, puternic și respectat de toți partenerii externi”.

Speakerul a remarcat că astfel de puncte de tangență au fost deja găsite la ultima sesiune. “Am dat dovadă toți la votarea proiectelor sociale, propuse de Președintele țării Igor Dodon, că putem lăsa la o parte concurența politică și suntem capabili să facem alegerea pentru binele poporului”, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele Parlamentului a constatat că într-o perioadă relativ scurtă, Parlamentul a adoptat 173 acte legislative, dintre care 73 legi și 100 de hotărîri, iar conform datelor preliminare 81 de proiecte de acte legislative au fost aprobate în prima lectură.

286 de proiecte de acte legislative au fost înregistrate în Parlament. Autorii fiind: Guvernul – 43, Președintele Republicii – 12, PSRM – 50, PAS – 70, DA – 26, PDM–21, deputații independenți –1, alți autori (grup de deputați, BP) – 59.

Comisiile permanente au elaborat și prezentat 257 de rapoarte și corapoarte, 604 de avize.

Deputații au înaintat 236 de amendamente la proiectele de acte legislative.

Au avut loc 31 de ședințe plenare si 204 ședințe ale comisiilor permanente.

La capitolul control parlamentar au fost sesizate: 37 – întrebări și interpelări, 29 – rapoarte de activitate și dări de seamă prezentate de organele centrale de specialitate ale administrației publice, precum și cele formate de Parlament.

Au fost formate comisii de anchetă, dintre care două comisii au prezentat rapoartele.

De asemenea, Zinaida Greceanîi a menționat că colaborarea eficientă dintre Parlament și Guvern este una absolut necesară. “Mă bucur că la ziua de azi avem acea înțelegere cu Executivul, condusă de Prim-ministrul Ion Chicu. Acesta este un profesionist desăvîrșit și are alături o echipă puternică care va genera rezultatele scontate”.

Speakerul a constatat că continuitatea promovării unei politici externe echilibrate, în interesul țării și al poporului nostru își demonstrează eficiența. “Avem un dialog bun cu toți partenerii externi, au fost date asigurări de susținere a Republicii Moldova atît din est cît și din vest. Doar o astfel de abordare va poziționa statul nostru pe poziția de încredere și respect reciproc pe plan internațional”.

În încheiere, Zinaida Greceanîi a mulțumit tuturor deputaților pentru munca activă pe parcursul acestui an și le-a dorit în ajun de sărbători mai multă lumină în suflet, pace și bunăstare în familii, sănătate și realizări frumoase.

“Nu uitați că cetățenii Republicii Moldova au așteptări mari de la fiecare din noi, și haideți să contribuie cu toții la îndeplinirea dorințelor acestora”, a subliniat speakerul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă