PSRM

05 septembrie 2019

Zinaida Greceanii despre acordul cu FMI: punctul final încă nu a fost pus

Liderul Partidului Socialiștilor, răspunzînd la întrebările gazdei emisiunii “Epicentru” de la postul de televiziune REN Moldova, a declarat că este imposibil de revizuit acordurile deja încheiate cu Fondul Monetar Internațional.

Cu toate acestea, potrivit ei, punctul final încă nu a fost pus, relatează enews.md

„Va veni o nouă misiune, care va încheia un acord cu Guvernul Republicii Moldova pentru perioada următoare, după care multe aspecte pot fi și trebuie revizuite. Consider că, pentru o serie de probleme, vom putea convinge reprezentanții Fondului Monetar Internațional de ce trebuie anume așa, și nu altfel”, a exprimat încrederea liderul PSRM.

De asemenea, aceasta le-a reamintit telespectatorilor emisiunii că Parlamentul nu poate participa la pregătirea acordului cu FMI, deoarece cu partea moldovenească memorandumul este semnat de către Guvern și Banca Națională. Totuși Legislativul are contribuția sa.

„Parlamentul doar oferă (sau nu) sprijin politic Guvernului. Iar fracțiunea PSRM a oferit un astfel de sprijin Cabinetului de Miniștri  prin votarea acelor inițiative legislative cu care a venit actualul Guvern ”, a declarat Zinaida Greceanîi.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă