PSRM

17 ianuarie 2017

Zinaida Greceanîi: Fracţiunea parlamentară a PSRM va continua colaborarea cu ambele camere ale Adunării Federale a Rusiei

În cadrul vizitei Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, la Moscova, a avut loc întrevederea delegaţiei moldoveneşti cu preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a FR, Valentina Matvienco.

La întrevedere au participat başcanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah; deputatul în Parlamentul RM, membrul Comisiei parlamentare pentru Politică Externă, Andrei Neguţa; consilierul Preşedintelui RM pe probleme de reintegrare, Vasilii Şova; consilierul Preşedintelui RM pe probleme politice, Ion Ceban; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al RM în FR, Dumitru Braghiş.

În cadrul întrevederii, au fost puse în discuție probleme privind colaborarea interparlamentară între cele două ţări, valorificarea experienţei manageriale vaste, inclusiv implementarea unor programelor naţionale complexe în domeniul social.

”Am asigurat colegii noştri că fracţiunea parlamentară a PSRM acordă o atenţie deosebită interacţiunii cu ambele camera ale Adunări Federale a Rusiei. Am convenit asupra necesităţii de dezvoltare activă a acestei direcţii, în anul curent”, a spus Zinaida Greceanîi.

Totodată, Greceanîi a menţionat că fracţiunea îşi propune aprofundarea și lărgirea relaţiilor de colaborare în cadrul Adunării Interparlamentare pentru a propune Parlamentului RM spre aprobare proiecte de lege model, elaborate de experţii din ţările noastre.

Potrivit Zinaidei Greceanîi, Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, şi-a reiterat, în cadrul întrevederii, disponibilitatea şi dorinţa de a relua parteneriatul strategic RM – FR pe toate dimensiunile. Alegerile prezidenţiale de anul trecut sînt o confirmare a așteptărilor poporului moldovenesc în acest sens.

Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM a subliniat importanța dezvoltării raporturilor de colaborare între regiuni:

”Pentru noi, o mare importanţă o are şi dezvoltarea raporturilor între regiunile Republicii Moldova şi a Federaţiei Ruse. Sperăm că în acest an relaţiile interregionale între ţările noastre se vor consolida, iar Moldova va avea  mai mulţi prieteni şi noi parteneri comerciali în regiunile Federaţiei Ruse. Totodată, vom identifica noi formate de colaborare”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă