PSRM

21 iunie 2016

Zinaida Greceanîi a rostit un discurs şi a avut mai multe întrevederi bilaterale la Forumul de la Minsk, Belarus

Zinaida Greceanîi, președintele fracţiunii parlamentare a PSRM a rostit un discurs şi a avut o serie de întrevederi bilaterale în cadrul Forumului Femeilor Lider care se desfăşoară la Minsk, Belarus.

Liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, a rostit un discurs cu privire la rolul femeii în societate şi importanţa acesteia pentru a asigura un viitor mai bun, prestaţia femeilor în diferite domenii de activitate şi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

IMG_4398„O importanţă deosebită o are abordarea profesionistă în domeniul politicii şi administrării publice. Ţin să vă asigur că prestaţia femeilor în acest tip de activităţi  nu este inferioară prestaţiei bărbaţilor. În istoria modernă există suficiente exemple cînd femeile au fost nevoite să facă politică într-un stil bărbătesc, dînd dovadă de caracter în condiţii de risc şi situaţii dificile” a declarat Greceanîi.

În discursul său, Greceanîi a vorbit despre situaţia economică dificilă a ţării care se răsfrînge asupra calităţii vieţii nu numai a femeilor dar şi a copiilor şi a familiilor acestora. „Pe umerii femeilor, în aceste condiţii dificile, apasă o povară dublă şi chiar, am putea spune, multiplă: deseori, ele sînt nevoite nu doar să lucreze la egal cu bărbaţii dacă nu chiar mai mult decât bărbații, dar, de asemenea, să aibă grijă de copii și familie.Anume de aceea, în primul rînd, trebuie să ne gîndim nu doar la relansarea economiei moldoveneşti, ci şi la modul în care am putea să ajutăm femeile să depăşească problemele actuale, să-şi păstreze familiile şi să educe copiii. Anume de acest lucru depinde şi viitorul societăţii noastre şi a ţării noastre, în general.” a spus Greceanîi. În acest sens liderul fracțiunii parlamentare PSRM a spus că este nevoie de o politică eficientă şi profesionistă.

unnamed„În final ţin să menţionez că politica noastră are nevoie şi de bărbaţi, şi de femei. Nu este atît de  important cine execută anumite funcţii – o femeie sau un bărbat. Important este eficiența în beneficiul societăţii, nivelul calităţilor profesionale, manageriale, organizatorice, moral-spirituale înalte. Sînt ferm convinsă că putem fi puternici doar împreună – bărbaţi şi femei – acum şi în viitor!  „ a conchis Greceanîi.

La Minsk, în Parlamentul Belarus, Zinaida Greceanîi a avut și o serie de întrevederi. În cadrul dialogului cu Ludmila Dobrinina, președinte a Comisiei permanente pentru buget și finanțe, şi cu Alexandr Rozganov, vicepreședinte a Comisiei permanente pentru politica agrară părțile au făcut schimb de opinii cu privire la finanțe, buget, politici fiscale, sociale, agrare, precum şi perspectivele de colaborare regională.

Amintim că, Zinaida Greceanîi, președintele fracţiunii parlamentare a PSRM, întreprinde o vizită de lucru în Belarus unde participă la Forumul Femeilor Lider cu tema “Oportunități egale pentru un viitor mai bun”, care se desfăşoară la Minsk, în perioada 21-22 iunie.

Găsiţi ataşat discursul integral.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă