PSRM

15 octombrie 2019

Zinaida Greceanîi a prezentat candidații PSRM în Leova

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, a întreprins o vizită în raionul și orașul Leova, unde a avut o întrevedere călduroasă cu alegătorii care s-au adunat în incinta Casei de Cultură.

Zinaida Greceanîi a prezentat Candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar al orașului Leova, Aliona Briciag, precum și echipa sa de candidați pentru primari și consilieri locali ai localităților și ai întregului raion.

Totodată, președintele PSRM a avut o discuție sinceră și deschisă, oamenii au adresat întrebări de ordin social, economic la care de mult timp așteptau răspunsuri și acțiuni din partea autorităților. Ea a răspuns la toate întrebările adresate, subliniind că doar împreună situația poate fi schimbată spre bine.

Președintele partidului a menționat că în spatele fiecărui candidat se află întreaga echipă a socialiștilor, care deține un program de dezvoltare pentru țară în ansamblu, cît și pentru fiecare localitate, precum și profesioniști care pot realiza acest program.

“Mă bucur că în pofida numeroaselor probleme, oamenii și-au pus mari speranțe în Partidul Socialiștilor. Echipa PSRM este conștientă de faptul că urmează să parcurgă un drum care nu este deloc ușor, dar eu sunt convinsă că va face față tuturor provocărilor”, a menționat Zinaida Greceanîi.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă