PSRM

22 septembrie 2017

Zinaida Greceanîi a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să participe la mitingurile din 24 septembrie

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să participe la mitingurile în sprijinul președintelui Republicii Moldova și a inițiativelor sale, care vor avea loc în republică pe 24 septembrie.

”În fiecare săptămână, majoritatea de la guvernare se confruntă tot mai mult cu poporul și cu șeful statului ales de popor. Deși președintele țării a fost categoric împotrivă, Partidul Democrat a votat repetat în Parlamentul aflat sub controlul său, o serie de inițiative antisociale care au fost blocate de președinte.

Șeful statului nu este de acord cu faptul ca oamenii să fie eliberați fără motiv de la locul de muncă, tarifele să fie majorate substanțial, mamele să petreacă tot mai puțin timp cu copiii lor.

Partidul Socialiștilor îndeamnă cetățenii să participe duminică, 24 septembrie, la protestul național împotriva guvernării antipopulare, în sprijinul președintelui și a inițiativelor sale, care va avea loc simultan în trei orașe, în nordul, sudul și centrul țării.

Suntem împotrivă ca hoții de la putere să jefuiască în continuare oamenii simpli, să închidă școli, să distrugă medicina, iar bătrânii să fie supuși genocidului.

Trebuie să spunem ”NU” confruntării pe care autoritățile actuale au declanșat-o împotriva țării și a cetățenilor săi”, a scris Zinaida Greceanîi pe rețelele de socializare.

Mitingurile și marșurile vor avea loc pe 24 septembrie în trei orașe ale republicii: Bălți (Piața Vasile Alecsandri), Anenii Noi (piața din fața clădirii Consiliului raional), Cahul (Piața Independenței). Mitingurile vor începe la ora 11-00.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă