Vladimir Odnostalco a cerut transferarea dezbaterilor asupra modificărilor la Codul electoral privind Găgăuzia în autonomie

Deputatul PSRM Vladimir Odnostalko a solicitat Parlamentului să retragă de pe ordinea de zi proiectul de modificare a Codului electoral ce vizează autonomia Găgăuzia și să transfere dezbaterile asupra acestuia în regiune. Potrivit parlamentarului, documentul a fost elaborat fără un dialog real cu locuitorii autonomiei, Adunarea Populară, autoritățile publice locale și societatea civilă, iar în aceste condiții nu poate fi considerat rezultatul unei abordări europene și al unui consens.
 
Luând cuvântul în plenul Parlamentului, deputatul a menționat că, dacă guvernarea se conduce cu adevărat de principiile europene, asemenea proiecte trebuie discutate într-o atmosferă de dialog și consens.
 
„Astăzi, în această sală, trebuia să domine o atmosferă europeană de acord și consens. Dar ce vedem? Partidul de guvernare pur și simplu promovează peste patruzeci de pagini de modificări. Mai mult, multe dintre ele nici măcar nu se referă la Găgăuzia, însă anume Găgăuzia încercați să o folosiți drept acoperire”, a declarat deputatul.
 
Vladimir Odnostalco a subliniat că autoritățile nu au organizat consultările necesare cu cei afectați direct de noile prevederi.
 
„Unde este Comisia Electorală Centrală, care trebuie să explice necesitatea acestor modificări? Unde sunt deputații Adunării Populare a Găgăuziei? Unde sunt primarii, reprezentanții societății civile, Consiliul Bătrânilor? Ei nu sunt aici. Despre ce consens putem vorbi atunci?”, a întrebat parlamentarul.
 
Deputatul PSRM a remarcat că, timp de trei decenii, autonomia Găgăuziei s-a dezvoltat pe baza unor reguli elaborate cu participarea partenerilor internaționali.
 
„Timp de 30 de ani, autonomia a funcționat după reguli adoptate de oameni foarte înțelepți, inclusiv cu participarea partenerilor internaționali. Am fost și încă suntem un exemplu despre cum trebuie să trăiască o țară multinațională. Dar, din păcate, cuiva acest lucru nu îi place”, a declarat Vladimir Odnostalco.
 
Potrivit deputatului, modificările propuse nu vor consolida relația dintre autoritățile centrale și locuitorii autonomiei, ci, dimpotrivă, riscă să creeze noi tensiuni.
 
O critică aparte a fost adresată prevederii care introduce obligativitatea cunoașterii limbii române pentru candidații la funcția de bașcan.
 
„Înseamnă că se face o selecție a candidaților nedoriți. Găgăuzilor li se propune să aleagă doar dintre cei pe care îi va accepta puterea. Aceasta nu este alegere. Este o înșelare. Și acest lucru nu este deloc european”, a declarat Odnostalco.
 
În final, deputatul PSRM a cerut Parlamentului să renunțe la adoptarea în grabă a modificărilor și să organizeze discuții directe în autonomie.
 
„Corect, cinstit, omenește și conform legii — trebuie să scoatem această problemă de pe ordinea de zi. Haideți să ne oprim, să revenim la bunul simț și să transferăm discutarea acestui proiect în Găgăuzia. Nu trebuie să vă fie frică să veniți la noi”, a conchis Vladimir Odnostalko.